AURELIA  RÎNJEA-UN MUNTE DE IUBIRE-RECENZIE

 

UN MUNTE DE IUBIRE

 

            Cu mare bucurie vă prezint azi, o scriitoare despre care am mai scris, dar care iată,  vine cu darul său de suflet, oferindu-ne șansa de o cunoaște și de a evada în universul său poetic!

          CĂTĂLINA ENE ONEA, născută la Câmpina, județul Prahova, este scriitor, jurnalist cultural și profesor de limbi străine și interculturalitate.

          Absolventă-șefă de promoție a Colegiului Național „Ion Luca Caragiale” Ploiești și doctor în literatură interculturală, predă germană interculturală la Universitatea Humboldt și Education First, precum și limba română ca limbă străină la ICR „Titu Maiorescu”. Scrie în patru limbi, română, engleză, germană, spaniolă, coordonează rubrica „Cooltura” în Revista Conștiința și este distinsă cu premii importante, între care „Adrian Marino”, Premiul Național „JUNIOR” și Premiul Ambasadei Germaniei.

          Am descoperit-o pe CĂTĂLINA ENE ONEA prin cartea intitulată INTERCOOLTURAL, apărută la Editura Conștiința Cărții, Ploiești, 2018. O carte de excepție, cuprinzând  Sensuri, Reflecții, Perspective, împreună cu care am călătorit, am fost la spectacole, la târguri de carte și Festivaluri și am trăit împreună viața în stil flamenco. O carte frumoasă și rotundă, care contura din plin personalitatea autoarei cât și profilul literar al acesteia.

          Încă de atunci am înțeles că autoarea, scrie pentru că știe că doar prin scris viața triumfă și capătă  culoare. Scrisul său este simțire, este emoție, este o eliberare personală a unor trăiri la nivel existențial. Citind, am simțit cum autoarea scrie dintr-un imbold lăuntric, într-o căutare de sine, care se suprapune, se contopeşte cu existenţa însăşi. Cartea, mai mult decât un jurnal de călătorie, se baza pe corespondențele culturale pe care autoarea le avea la Revista Conștiința, încă din anul 2011, unde a pus bazele rubricii permanente de autor „Cooltura”, cu articole de corespondență din străinătate, pe teme interculturale, ce fac trimitere și la titlul cărții.

          Spuneam atunci, că acel volum este o carte de vizită a autoarei pentru viitor, un cod personal de identificare a gândirii sale, antrenate în procesul asimilării lucrurilor frumoase și de valoare, cât şi în cel de dăruire cu bucurie  a acestora semenilor! Și am avut dreptate!

          I-am urmărit demersul literar și iată că în acest an, pe 6 decembrie, 2025, la Târgul de carte Gaudeamus de la București, a avut loc lansarea volumului ,,L.U.N.A – La Umbra Noilor Amintiri” – Editura EIKON, București, 2025, eveniment care marchează 25 de ani de la debutul ei editorial, cu volumul ,,Jocul silabelor” și la care au participat: Ana Blandiana, Irina-Margareta Nistor și Valentin Ajder, editorul cărții, bucurându-se și de momentul muzical realizat de Cristian Duca.

          Superb dar oferit de Sărbători! Volumul L.U.N.A este o adevărată bijuterie literară și cu o grafică încântătoare, realizată de Bianca Preda.

          Frumoase și anticipative sunt cuvintele  Anei Blandiana, despre cartea sa de debut, JOCUL SILABELOR, Ed. Astra, 2000: „Îi doresc Cătălinei Ene, autoarea plină de sensibilitate și grație a poemelor strânse în această carte, să debuteze într-un moment norocos, în care astrele nehotărâte între milenii să-i privegheze rostirea și să facă să se întoarcă spre ea, gândul atent al celor pentru care poezia poate salva lumea” (pg. 5)

          Subtil, autoarea ne dirijează ochii sufletului, trecându-ne prin etape ale creației sale, prezentându-se, încântându-ne, dăruindu-se: „eu sunt omul care se naște /  eu sunt omul care trăiește / eu sunt omul care iubește / eu sunt omul care moare // aceasta este viața omului /  se naște / iubește / și moare” (INTRO) (pg. 7).

          Un cuvânt de început, „… și mii de secunde s-au scurs în eter de când ultima slovă a fost așternută aici… […] …Mi-e dor să pot să nu-mi mai fie dor de mine…” (PROLOG, din vol. Timp contra timp, Ed. Confession, Ploiești, 2004) (pg. 9), într-o regăsire de sine, trăind amplu și frumos prezentul.

          Autoarea ne oferă Selecții din volumele ei, cu emoția revederii, a trăirii unice prin Cuvânt: „Azi, noi suntem magelani ai cuvintelor, / înconjurând pământul  de silabe, / în încercarea de a descoperi / vocabularul limbii unice, universale” (PĂMÂNTUL DE SILABE, din vol. Jocul silabelor, Ed. Astra, Brașov, 2000) (pg. 11).

          Ne vorbește și de astă dată despre dans, fericire, dragoste, acasă, cu dor infinit de libertate: „Câtă libertate poate oferi dansul, cât spațiu pentru a-ți întinde aripile, pentru a-ți lua elan în zborul spre adevărata matcă a trupului.” (DESPRE DANS, din vol. 33, Ed. Eikon, București, 2022) (pg. 19).

          Și frumos ne surprinde și ne face loc în gândurile sale: „De la mine până la tine / mai e timp, /preț de o sărutare, / de încă o întrebare. // Îmi las gândurile / să cadă în palma arcuită, / ca niște petale de flori. // Ce păcat că doar florile gândului trecut // aveau parfumul gândurilor tale…” (IMPAS, din vol. Poeme în oglindă, Ed. Alt Vision, Ploiești, 2001) (pg. 26).

          Volumul respiră frumusețe și candoare: „Emoția primului „te iubesc”, venit parcă de dincolo de tine și spus persoanei care nu înțelege ce face cu inima ta; ori surpriza acelui te iubesc, auzit în cel mai neașteptat moment posibil, ca de exemplu în timp ce-ți cauți mărunțiș să plătești o legătură de pătrunjel sau când aștepți plictisit la semafor într-o intersecție prăfuită, poate chiar în mijlocul străzii, într-o zi de joi…” (DESPRE DRAGOSTE, din vol. 33, Ed. Eikon, București, 2022) (pg. 30).

          Mini poeme sclipitoare, pline de esență vie, din care inpirăm frumusețea condensată în ele. Și inevitabil LUNA:

          „Nu, n-am să te uit / pentru că ai uitat că / aniversarea mea  / este în fiecare zi cu / lună nouă. / Și că discul Lunii / este felia de tort / pe care ți-aș oferi-o. / Tu mi-ai spus să te uit, / Dar NU, n-am să te uit”. (EFECT CONTRAR, din vol. Jocul Silabelor, Ed. Astra Brașov, 2000) (pg. 40).

          Prezentată ca fiind, Luna: „plasă de salvare”, „formă de fericire”, „pandantiv”, „leagăn al fericirii”, (DESPRE LUNĂ, din vol. 33, Ed. Eikon, București, 2022) (pg. 41), până s-a identificat cu ea. Și ce frumos ni se confesează, că dacă va avea o fetiță îi va pune numele de Luna. Căci Luna este numele ei al doilea!

          CĂTĂLINA ENE ONEA, precum un personaj de basm,  privește retroactiv și vizionar totodată viața, numai că povestea este reală: „Nimic nu mai este ca odată // Pentru că atunci, în mii și mii de curcubeie, / zâmbetul meu era pereche cu al tău / iar poezia nu sângera de dorul clipelor pierdute”. (TIMP CONTRA TIMP, din vol. Poeme în oglindă, Ed. Alt Vision, Ploiești, 2001) (pg. 45).

          Trăiește amplu, într-o discursivitate permanentă a ideilor, care se întorc mereu spre ea. „În ziua cu cele patru anotimpuri / așteptam să răsară soarele / din cele patru zări deodată / Și știam că tu vei veni, (Doamne), / Lăsând toate ploile în urma ta… // Era ca și cum mă aflam în centrul Universului / centrul unui ochi atotștiutor” (O ZI CÂT O VIAȚĂ, din vol. Poeme în oglindă, Ed. Alt Vision, Ploiești, 2001) (pg. 50).

          Totul este căutare, edificare, muzică lăuntrică, cu ecouri ce vin spre noi: „…Nu pot să-mi dau seama unde se duce fericirea. La stânga sau la dreapta de mine? Merg… Alerg… Iubesc… Doresc… Trăiesc…” (CONCERT DE GÂNDURI / SEMIOTICA IUBIRII, din vol. Timp contra Timp, Ed. Confession, Ploiești, 2004) (pg. 56).

          Și cum însăși lansarea volumului este un prilej de sărbătoare, de „Întoarcere Acasă”, în reflecțiile autoarei găsim simbolul acestui miraculos loc ființial:  „Ce este, deci, acasă, mă întreb? / Un loc, un fapt, o stare? / Un gând, o imagine, o amintire? / Poate o idee pe care o purtăm cu noi? În noi?”… […]  …„Un prag, un hop, o probă? / O speranță, un dor, un vis? / O iluzie? / Filozofia unui cuvânt imaterial căpătând valențe de cochilie sufletească” (DESPRE ACASĂ, din Vol. 33, Ed. Eikon, București, 2022) (pg. 67).

          Întrebări existențiale profunde la care caută răspuns: „Ai avut vreodată senzația că zbori fără aripi?… […] …Ai visat vreodată materia descompusă?… […] …Ai știut când te-ai născut?… […] …Unde se naște nemurirea și unde moare absolutul?… […] …Pentru ce existăm?… […] …Pentru ce respirăm?… […] …De ce pun atâtea întrebări?… […] …Oare de ce nu știu că toate au același răspuns? / De ce ne-am născut?” (SCRISOARE IMAGINARĂ, din vol. Dincolo de ecou, Ed. Confession, Ploiești, 2002) (pg.71)

          Și ele cuvintele, dragele de cuvinte, vii, o însoțesc în periplul ei literar artistic: „Cuvintele încă privesc / contrapagina iubirii… / gândul este deja acolo, / întregind simbioza poetică… / chin de idei; / răspunsul unui refugiu virtual / ecou de după ecooouu” (CONTRAPAGINĂ, din vol. Dincolo de ecou, Ed. Confession, Ploiești, 2002) (pg. 75)

          Și cu o privirea atotcuprinzătoare, în EPILOG, autoarea concluzionează: „creatori de dragoste suntem / când ne privim în oglindă / și ne vedem sufletul / răsfirat pe umărul celuilalt / o evă / zămislită din coasta lui adam / un adam / veșnic subjugat evei / preluat de la monalisa / chiar înaintea propriei nașteri…  […] …mă privești cu sufletul  / iar eu te întreb / nu-i așa că dacă nu m-ai fi găsit la începutul lumii / nu ai fi avut acum motiv / să mă cauți” (ADAM ȘI EVA) (pg. 82).

          Cu un CV literar generos, CĂTĂLINA ENE ONEA este autoare a mai multor volume de poezie, eseu, proză și  corespondență culturală, cu participări la lucrări colectiv, scrie în limbile română, engleză, germană, spaniolă, fapt care ne bucură și o felicităm pentru aportul ei la cunoașterea valorilor noastre culturale românești în lume.

          Volumul L.U.N.A. are o scriere precum o broderie filigran, realizată din fire de Lumină și Iubire, din Cuvintele vii, din trăirile autoarei, împletite și cuprinse în această carte, prin care respiri rafinament, esență, bucuria de a vedea frumosul acolo unde este, ea însăși fiind o prezență specială și inedită în Spațiul Literaturii Românești Contemporane.

          Autoarea vine cu un stil personal, un cod celest pe care l-a decriptat și l-a însușit, cu care a fost dăruită de Dumnezeu.

          Cum să nu te bucuri, când vezi suflete frumoase care se dăruiesc pe sine, precum într-un puzzle cu preocupări adiacente, care împreună realizează un Munte de Iubire și de Dăruire. Conexiunea autoarei cu cititorii este atât de firească, precum o „poezie între EA și NOI”.

          Întâlnim aici, în acest volum, ca și în celelalte, o poetică a spontaneităţii, o proiecție de stări cu bătaia de inimă, care scrie cu trăire autentică, un mod de regăsire, de autoreflexivitate, pentru că viaţa este un jurnal în care scrii cu Dumnezeu de mână.

          Mulțumim CĂTĂLINEI ENE ONEA, pentru minunatul său dar oferit cititorilor de Sărbători, dorim viață lungă cărții prin cititorii ei și așteptăm cu bucurie următoarele sale apariții editoriale! MULȚI ANI CREATIVI ÎN LUMINĂ ȘI IUBIRE!

 

 

                                                                                Prof. Aurelia Rînjea

Membru al Uniunii Scriitorilor de Limba Română

și al World Poets Association, România

 

 

 

 

Despre autoarea MIHAELA CD: 

Cv literar-artistic Mihaela CD

Profil Gold: Mihaela CD 

Referinte critice: Mihaela CD

Cv literar-artistic : Mihaela CD

Despre cartile autoarei Mihaela CD

Creatii literare: Mihaela CD

Melodii pe  versuri scrise de:  Mihaela CD

Pictura si art design by Mihaela CD

MEDIA-interviuri-evenimente

 

Mai citește: 

Cum pot să mă înscriu în clubul GOLD al revistei tipărite PPSM?

Gala artelor ediția a 6-a-2025 *DIPLOME DE EXCELENTA oferite LAUREAȚILOR DIN MONTREAL-toate secțiunile

 Aurelia Rinjea-O RESPIRAȚIE DIVINĂ-impresii revista PPSM nr 18

Cum pot publica si eu in revista?

VIDEOCLIP RECITARE -MENIREA-N VERS, autor MIHAELA CD, recita LUCIAN DUMBRAVA

 ALEXIA TANASE-Pictura-SFANTA FECIOARA MARIA

Informatii despre GALA ARTELOR atât on line cat si fizic la Montreal- ediția a 6-a 30 august 2025

FASHION -ART-DESIGN

Gala artelor ediția a 6-a-2025 *TOATE DIPLOMELE DE EXCELENTA oferite LAUREAȚILOR DIN LUMEA INTREAGA

Impresii de la evenimentul DE DOR SI DE DRAG-lansarea cărții DORUL CUVINTELOR

Johnny Ciatloș Deak primește diploma GLORIA LIMBII ROMANE cu ocazia Zilei Limbii Române-31 august

Totul despre GALA ARTELOR ediția a 6-a 30 august 2025

Gabriela Raucă-Cuvânt de încheiere -PETALE LITERARE 

 Salutul scriitoarei Aurelia Rînjea cu prilejul organizării Ediției a VI-a a GALEI ARTELOR

Gala artelor ediția a 6-a-2025 *DIPLOME DE EXCELENTA oferite LAUREAȚILOR DIN MONTREAL-SECTIUNEA: Romani cu care ne mândrim

Ce mai e nou prin librărie?

EMISIUNI SALUT ROMANESC DIN MONTREAL-talk-show

Doneaza din suflet pentru sufletul tau

coperta rev 19 - Copy (2)

REVISTA TIPARITA NUMARUL 19

Cumpără numărul 19 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

REV 18

REVISTA TIPARITA NUMARUL 18

Cumpără numărul 18 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

revista format TIPARIT PPSM nr 17

Cumpără numărul 17 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

REVISTA TIPARITA CU NUMARUL 15

Cumpără numărul 15 al revistei de colecție Poezii pentru sufletul meu, cu numai 25 CAD .De o calitate excepțională imprimata color revista de colecție Poezii pentru sufletul meu este o revista trimestriala de literatura, arta și cultura ce iți aduce frumosul în suflet.

25,00 CAD

cartea IN NUMELE DREPTATII format TIPARIT softcover

Este o carte de însemnări si expresii de libertate, în limba română, În cartea IN NUMELE DREPTĂŢII, autoarea ne prezintă clar și pe înțelesul tuturor, o radiografie a vremurilor pe care le trăim. Prin cuvintele sale pline de înțelepciune autoarea ne invită la o trezire în conștiință prin împăcare și comuniune, oferind cititorilor o perspectivă a regăsirii curajului, a reînvierii spiritului dreptății, libertății și democrației. Cartea are 236 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format tipărit si o vei primi prin posta împreună cu un semn de carte. Primele 100 comenzi transport gratuit!

45,00 CAD

cartea IN NUMELE DREPTATII format ELECTRONIC ebook

Este o carte de însemnări si expresii de libertate, în limba română, În cartea IN NUMELE DREPTĂŢII, autoarea ne prezintă clar și pe înțelesul tuturor, o radiografie a vremurilor pe care le trăim. Prin cuvintele sale pline de înțelepciune autoarea ne invită la o trezire în conștiință prin împăcare și comuniune, oferind cititorilor o perspectivă a regăsirii curajului, a reînvierii spiritului dreptății, libertății și democrației. Cartea are 236 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea in format electronic si o vei primi in email in mai puțin de 24 de ore. Mai ieftin, mai rapid, mai ecologic.

20,00 CAD

cartea DORUL CUVINTELOR format TIPARIT (softcover)

Este un volum de poezii în limba română, care adună în paginile sale creații literare ale celor două autoare semnatare: Mihaela CD și Aurelia Rînjea. Poetele își manifestă dorul pentru plaiurile natale, copilărie, părinți, etc în versuri încărcate de emoție și iubire, rememorând dragostea pe care o au fiecare pentru cuvântul scris. Cartea reprezintă o împletire de două stiluri literare diferite, dar care împărtășesc aceleași valori. Cartea are 250 de pagini și conține cv urile literare ale celor două poete. Comanda volumul acum si primești transport gratuit(primele 100 de comenzi)

35,00 CAD

CARTEA RECOLORAREA CUVINTELOR FORMAT TIPARIT (SOFTCOVER)

Este o carte de eseuri, impresii, articole, recenzii și cronici literare în limba română, care invită cititorul să privească viața într-un mod optimist recolorând cuvintele în nuanțe vesele și pozitive, încărcând fiecare slovă în haina iubirii, a înțelegerii, a prieteniei. Cartea are 232 de pagini color și este împărțită în 7 capitole, însoțite de imagini reprezentative. Comanda cartea pentru a te bucura de transport gratuit (primele 100 de comenzi) si un semn de carte gratuit.

35,00 CAD

CU SUFLETUL ÎN PALMĂ-format tipărit (softcover)

Cartea CU SUFLETUL ÎN PALMĂ te va purta în universul liric al scriitoarei Mihaela CD care își pune sufletul în palma cititorului oferindu-i poezii din sufletul său pentru sufletul cititorului. Comandă acum această bijuterie literară care iți va încânta sufletul cu siguranță și vei beneficia de transport gratuit oriunde în lume și vei primi un semn de carte cadou!

35,00 CAD

Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA

Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.

100,00 CAD

Doneaza din suflet pentru sufletul tau!

Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

1,00 EUR


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.