Dragostea dintr-o poveste

DRAGOSTEA DINTR-O POVESTE

Autor: Mircea Trifu

I-am făcut lumii statuie pe fărâma mea de viață,
Are lacrimi prinse-n cuie, plânsul ruginit pe față.
Stau ca zidul lângă Ana, vinovat că-i sărbătoare
Pietrele mai reci ca iarna le strecor în buzunare.

Și-i promit cănd o revăd, că-i ridic o altă casă,
Lângă cei ce nu o văd și-o voi cere de mireasă,
Să frâng muntele durerii, obosit de-atâta teamă,
Astupând gura tăcerii ce în minte mă blesteamă.

I-a murit și morții coasa cât i-am povestit de tine,
Mama ta ne-ntinde masa sus în liniștea din mine
Din ulcica gurii tale am să-mi torn câte-un sărut
Când ascunsă de petale te-nroșești ca la-nceput.

Lacrimi dulci de sărbătoare din statuie varsă lumea,
Dureroasa-mbratisare ca un zid ținea mulțimea,
S-a sfârșit ca o poveste ce-o recită-n iarnă Ana
Zidului ce ocrotește pe Cel Bun și Cosânzeana.

De acelasi autor: 

S-a mai nascut un dor

Al nostru rasarit

Iar e umbra pe tarm