Edelweiss
Autor: Corina Ligia Pătrașcu
I.
Păsări albastre
și-au luat zborul
din ochii cerului,
soarele revarsă
torente de lumină
pe bolta albastră
ziua stă senină
stele briantine
au mijit pe creste
în veșminte dalbe
freamătă celeste
din zori până-n noapte
cântă și se-avântă
în mlădieri învoalte,
vântul le sărută
II.
printre stânci înalte
un foșnet străbate
fără rost pe lume,
rătăcește-o floare…
cufundată-n vis,
îl vede aievea
lunecând ca gândul
pe inorogul alb;
îi saltă în brațe
cu ochii lucindu-i,
tremură ca varga
în mâna sa
când își vine-n fire
adună în juru-i,
una câte una
petale sidefii;
și, ca să-i mai treacă
vaierul și chinul,
murmură bocind:
vino, bade,-n asfințit
c-am visat crinu-nflorit;
luna-i plină și senină
focul inimii te strigă…
III.
vântul se juca-mprejur
pișcându-i obrazul…
de fapt, n-avea niciun chef;
și-n zadar cădelnița,
esențele bradului
ea își îndrepta privirea
mai la vale, contempla
câmpurile de smarald
mustind de culoare…
după lungă judecare
își puse în cap,
să coboare
la ceas de seară,
le vorbi surorilor
peste… hotare?!…
nici cu gândul nu gândi!
(spuse cea mai mare)
„ce, ori nu ți-e bine?”
„ne faci de rușine! ”
„ce nenorocire… ”
toate,-și clătinară capul
cu adâncă întristare
vântul șuiera prelung,
răsfirând înfiorare…
IV.
du-te, pasăre albastră,
dă-i de veste, c-am plecat!
porni la drum
cu noaptea-n cap;
din când în când
se răsucea
scuturându-și mâna
o priveau înmărmurite
cum se-mpuținează,
jelind-o înmănuncheate:
biata noastră soră…
de departe, răzbătea
glasu-i argintat:
rămâneți sănătoase!
vântul dușmănos,
o prinse din urmă:
ar fi bine să…
ferit-a Sfântul!
văzând el
(una ca aceasta),
îi vorbi aspru:
întoarce-te îndat’!
faci mereu ce-ți trece
prin nătângul cap?!
oh, tu niciodată
nu m-ai ascultat
oh, nici măcar… o dată…
nu m-ai sărutat!
scos din fire,
se dezlănțui
ridicându-și glasul
cu brațul pocni;
florile îngenuncheau
arborii se-ncovoiau
păsările se-nfoiau
pietrele se prăvăleau
năucite-n vale…
se furișa grăbită
pe poteci ascunse,
un tremur o-mboldea
tăindu-i răsuflarea…
deasupra ei
o rază pâlpâia,
arătându-i calea
codrul îi șoptea:
bun venit, crăiasă,
bun venit!
ridicându-și vălul
făcu o plecăciune
și lăsă genunchii,
să spun-o rugăciune
sleită de putere,
asfinți
sub o salcie umbroasă
poposi
o turmă de mioare
salcia o înălță
într-o suflare;
și-apoi, o-nvioră
cu blânda-i boare
când își luară
bun rămas,
chipul lor
era brăzdat
de izvoare
VI.
du-te, pasăre albastră,
dă-i de știre, că-s aproape!
noaptea se grăbea
și-n aer dăinuia,
dulceața florilor
revărsându-se bogată
i se-nfățișau
fluturi roșii
coborând
îmbietor…
cuprinsă de sfială,
lăsă ochii iar când îi ridică
văzu aievea un fecior
în veșmânt strălucitor
era chipeș, mai ceva,
decât prinții din poveste;
mergea lin, parcă plutea
fruntea-i ’naltă surâdea,
ca soarele pe creste
în juru-i, zânele dansau
și cu bagheta fermecată,
flori gingașe născoceau
lăsându-i-le-n cale
ascunsă-n în cupa unui mac,
nădăjduia să nu o vadă
căci, inima-i se zbuciuma
tremurând, sărmană…
VII.
frânt de oboseală
zăbovi un timp,
în lanul de grâu
sub cerul gol
spicele de aur
se-nclinau ușoare
la pieptul său…
dar el era cu gândul
hăt, departe;
privea cerul nesfârșit
înflorind cu nestemate
frumos mai doinea
o privighetoare…
plângea inima în el…
plângea inima în ea…
VIII.
o pală de vânt
îl deșteptă
din dulcea-i visare…
îi pieri graiul
căci, dinainte,-i se ivi
o chipeșă floare
licărindu-și ochii
îmbătat de-amor
o sorbea cu foc…
o sorbea cu dor…
vrăjit, o sărută;
și, ca prin minune,
în preafrumoasă fată
ea se preschimbă
o adună la sânu-i
cu toată puterea:
iubita mea…
iubita mea…
fără tine-am fost
pierdut prin aste lumi,
pe nimeni n-am putut iubi
și, n-a voit pe nimeni
sufletul, bolnav de tine…
te-am căutat necontenit
lumina sufletului meu
de-acum,
nu mai voiesc nimic
îmi sunt de-ajuns-
de-ajuns îmi sunt,
buzele și ochii tăi!
se înclină ușor
să-i atingă fruntea
cu vârful buzelor
ai auzit sufletul
cum te chema
inima se sfâșia
de dorul tău?
cu trup și suflet
sunt a ta
iubitul meu…
iubitul meu…
ghirlande de fluturi
zburdau pe câmpie
creștea inima în ei
de-atâta bucurie
își îndulceau buzele
cu mana florilor,
sufletul se întregea
sub ochii lor
IX..
lumea de pe lume
se strângea voioasă
scuturând corole
peste-ntinsa masă,
blândă se revarsă
mâna Domnului
din înaltul cerului
cu lacrimi fierbinți
sărutau pământul
se-nchinau smeriți:
Tată,-al Vieții
Tată Sfânt,
ne-ai auzit ruga…
X.
cântau macii
cât îi ținea gura
și dănțuiau vioi,
ținându-le mâna
vântul nu mai cuteza
să facă vreo mișcare;
sus pe deal se odihnea,
dându-și ultima suflare
lângă drum
plângea o piatră,
că-i a nimănui…
*************************************
din volumul de versuri, QUINTESENCE (volum în lucru)
Mai citeste:
Clubul GOLD al revistei tiparite
Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
De ce sa cumparam cartile unui autor?
Abonament PENTRU CITITORI revista TIPARITA
Abonament 4 numere/an. A câștigat PREMIUL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA -” PUBLICATIA LITERARA A ANULUI 2023 ” Revista de colecție de o calitate excepțională, integral color, care cuprinde literatura, arta, interviuri, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colecționează fiecare număr al revistei tipărite timp de un an pentru numai 100 dolari canadieni.
100,00 CAD
Doneaza din suflet pentru sufletul tau!
Vino alături de noi! Arata ca iti pasa! Sustine munca si seriozitatea de 5 ani a revistei noastre prin donația ta de azi! Nicio suma nu este prea mica sau prea mare! Prin donatia ta de azi ne vei ajuta sa continuam sa oferim bucurii pentru suflet romanilor din lumea intreaga! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!
1,00 EUR
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Poezii pentru sufletul meu 