Iarna vietii

Iarna vieții,

Autor: Elena Tudosa

Iar e frig și iar e ger,
Satul parcă-i amorțit,
Sta ascuns într-un mister,
De tăcere ca-n mormânt.

Soarele azi s-a ascuns,
Și zapada e geroasă,
Un moșneag de spate-adus
De prin sat, se-ntoarce-acasă.

Are-n mână o traistuta,
Ce abia, abia o duce,
Suflând nasu-n batistuta,
Se oprește-te loc și zice:

_Mai,că frig e astăzi Doamne,
Dar am să ajung acasă,
Am să-mi pun la foc trei poame,
Și n-am să mai ies din casă.

Mi-am luat de trebuință,
Zahăr, pâine și ulei,
Poți să ningi Doamne pe uliță,
Stau în casă. .. Până -o iei.

Tare-i greu, traistuta și ea
Am uitat să-mi iau bastonul,
Vai de batrinetea grea,
Care-o duce singur omul.

Mormaind moșul în barbă,
Și gândind în sinea sa,
Numai ce-l ajunge-o babă
Și-l începe-al intreba:

_Hei Ioane, tu ești frate,
Vai ca-l naibii e de frig,
Mă dor ciolanele toate
Dar la cin’maica să strig?

_E cam greu mai Ilenuca,
Dac’ai noștri sunt plecați,
În străinătăți la muncă,
Noi suntem neajutorați.

Și cu frigul ăsta tată,
Care nu se mai termină…
Tot sporavaind se-ndreaptă,
Către casa împreună.

Moșul scuipă, își șterge apoi
Cu batista încet barba,
Sta-n loc, se uită-napoi,
Și vede cum cade baba.

Se întoarce și-o ridică,
Luând -o de subsioară,
Pân’acasă -i cale lungă,
Batrinetea li-i amară.

O pornesc din nou la drum,
Amândoi cu pași greoi,
Și nu știu cum să vă spun,
Tot ca ei vom fi și noi.

Grea ne-o fi a vieții iarnă,
Grea povara anilor,
Dacă nu băgăm de seamă
Ca să cerem ajutor.

De acelasi autor:

Pagina Elena Tudosa

De dorul tau nemarginit

Doar o fotografie