Din dragoste

Din dragoste

Autor:GELU DRAGOS

Când sângele nostru

Va fi înflorit

Pe buze străine

Lasă-mă să cad

Lângă nopţile lungi

Ca să te pot trezi

Cu o bătaie de inimă.

NU ŞTIU

Nu ştiu decât o poartă prin care să te apropii

Nu ştiu decât o poartă prin care mai poţi trece

Ca vântul care suflă şi tremură, doar plopii,

Dincolo e poetul… nemuritor şi rece.

Nu ştiu decât fereastra unde-a mişcat perdeaua

Nu ştiu decât fereastra pe care a trecut-o

Cu ochiul treaz al minţii călătorind „La steaua”

Ce n-o văd muritorii. El singur a văzut-o!

Nu ştiu decât o apă ce ne priveşte fix

Nu ştiu decât o apă cu pânze moi de ceaţă

Luntraşii n-au simbrie, slujesc aici pe stix

De mii de ani, cu toţii, numai o zi din viaţă.

Nu ştiu prin care poartă, de-un veac, El a plecat

Ştiu că se întoarce-n steaua ce numele i-a dat.

 

Şi tu, femeia mea…

Un clopot ce veghează schitul,

Un val tăcut ce-mbrăţişează Marea,

Un stol de pescăruşi ce întretaie zarea

Şi tu, femeia mea, cu ademeniri deşarte.

Un baldachin ce ne invită-ntr-însul,

Un soare cald ce ne surâde galeş,

Un ropot scurt de ploaie ce ne înfăşoară

Şi tu, femeia mea, cu unduiri fecioare.

Un asfinţit de mai ce ne cuprinde,

O lună ce ne umple de iubire,

Un cer înfloritor de stele,

Şi tu femeie, pântec de dumnezeire.

 

Fiindcă tu n-ai ştiu să fii decât erou!

Motto: „Unii dau sânge altora-n dar” (Magda Isanos)

A murit asemeni pomilor tinerii în gerul lui martie,

A murit pentru că noi românii Maramureşului

Avem nevoie, zi de zi, de eroi şi istorie;

A murit fiindcă tot ce cade-n moarte, cade iar în viaţă!

O clipă fatală şi un glonte ţi-a încălzit trupul,

Şi moartea nemiloasă a venit la tine simplu

Încât în locul trupului tău a crescut un brad

Pe Munţii Tatrei, ce te-nvăluie-n neant.

Fiindcă tu n-ai ştiut să fii decât erou –

Ţi-ai cheltuit şi vrerea între patrie şi cer,

Inima patriei tale era Băiţa natală

Feciorelnica lume şi câmpul cu maci.

Azi, ne rugăm pentru sufletul tău şi te plângem,

Ţi-am ridicat paus, mi-am pregătit lira să-ţi cânt –

Un cântec nemaiauzit până azi, aici în Băiţa,

Cum săvârşitu-te-ai pe Tatra pentru ţară şi neam.

Tu, poetule-erou, te-ntorci în noi în fiecare an,

Un Ion Şiugariu în fapte mai viu ca oricând –

Să ne reaminteşti că pe Pământ mai sunt:

Copii, porumbei iar Patria-i doar una, oriunde-ai păşi!

Ai făcut să preamăresc Pământul acesta

Plin de morminte cu eroi ai neamului meu,

Ai sădit în mine sentimentul onoarei, mândriei

Că trăiesc într-o Românie liberă, binecuvântată

de Dumnezeu!