Iti alerg mereu prin suflet

ÎȚI ALERG MEREU PRIN SUFLET

Autor: Maria Nedelcu 

Îți alerg mereu prin suflet,sunt o umbră fără chip,
Stau în noapte ghemuită,pe o bancă te aștept. 
De durere chinuită,o fantomă să zăresc,
Să-mi apari prin vise iară,ceru-mi să îl luminezi.

Susur de izvor îmi pare,negreșit e al tău glas 
Tu la margini de abis,sufletul mi l-ai purtat. 
Lacrimi grele pe obraz,sângerează și tot plâng 
M-ai lăsat în părăsire,m-ai trădat și apoi te-ai dus.

Un copac firav în cale-ți,rădăcină mea te-am vrut
Eu să fiu a ta coroană,când furtuna m-a lovit.
Sufletu-mi bolnav de tine,de atâtea ploi și vânt 
De durere azi s-a frânt,alta-n brațe ai ținut.

Eu,cu brațe tremurânde,te-am înlănțuit cu dor,
Tu,în hău adânc de moarte,m-ai împins fără să vrei.
Frunze,flori și tot ce aveam,toate mi le-ai scuturat,
Am rămas tot mai săracă,tu iubire,ai plecat.

Tot mereu din al meu suflet,tu ai rupt bucăți de dor 
Le-ai împrăștiat prin lume,fără milă c-o să mor.
Mi-ai lăsat în loc de brațul ce odat’ m -a ocrotit,
Drept toiag,o amăgire,și pustiul pribegind.

N-am o vorbă cui să spun,te privesc mereu…în gând. 
Poarta veșnic încuiată,al tău suflet e pustiu.
Peste sufletu-mi cărunt,o furtună azi se-abate,
Inimă,de lacrimi plină,azi,nu vreau să aud de moarte.