M-am ratacit

M-AM  RĂTĂCIT

Autor: Maria  Nedelcu 

M-am rătăcit pe-a vieții cale,prin locuri neumblate,
De lumea asta-înșelătoare,să scap,eu am fugit.
Sufletu-mi trist și singur,departe să-l ascund…
Căci astăzi firul vieții se subție,și iarna vieții m-a ajuns.

Mă-ascund în câmp de rouă,dară lacrimi mă inund;
Printre macii plin de floare,fug din câmpuri solitare.
M-ascund în frunza de plopi,pe la margine de drum,
Dară ei mirați,mă întreabă,de ce într-una eu plâng ?

Și la țărm de mare,fug,lacrima să îmi ascund,
Dar valurile-s de tăceri,nimenea nu-mi dă răspuns.
Mi-așez fruntea pe-o stâncă,cântul mării să ascult,
Sufletul nebun îmi urlă,parcă e un lup flămând.

Peste munți înalți de piatră,vreau acuma să mă urc,
Pe un vârf de stâncă ninsă,printre cetini să m-ascund. 
Furtuna azi mă lovește,mă scutură ca pe un ram,
Eu cobor pe scara vieții,și mă frâng ca un catarg.

Unde să mă ascund iubire,când de tine dorul arde,
Și la pieptul tău n-am loc,pe alta ții tu azi în brațe ?
Mă-ascund în cuib de vulturi,pe un munte sus,pierdut 
Ca să fiu de cer aproape,de stele și Duhul sfânt.