ÎȚI PORT DOINA ACASĂ, MAMĂ
Autor: Mircea Trifu
Simt pe munte cum se-nșiră
Toate zilele din viață
Când te ghemuiești, făptură,
Cu ghenunchii strânși la gură
În palatul meu de ceață
Și avar ca un năvod
Parcă uit să și respir
Te deșir pe-un pumn de glod
Luat din templul lui Irod
Strop cu strop și fir cu fir.
Mă mai tulbură căscatul
Ce-mi tresare liniștit
Și-mi sărută legănatul
Ce te ține ca piratul
Nesătul și-ndrăgostit.
De mă porți în vis cu tine
Pe-a ta cruce ca pe Crist
Muntele întreg din mine
Se preface-n miez de pâine
Că-s înfometat și trist.
Rătăcind cu fruntea goală
Dacă întâlnim o mamă
Că ne strigă pe la scoală,
Tu să știi că nu-i reală,
Muntele-i cuprins de teamă.
Căci ne jeluie sub iarnă
Fără un surâs pe buze
De-i putea să-i fii o Ană
Poate-ai învăța ce-nseamnă
Să-i pui muntelui ventuze.
Că-n ghețari, de mii de ani
Zace-o pungă de arginți
Parcă-i lava din vulcani
Ce-i plătită de romani
De-au ajuns păgânii, sfinți.
Acum du-mă pân-acasă
De pe cruce să-ți cobor
Căci e singură la masă
De aceia-i port mireasă
Mamei azi de plugușor.
Iți las stele descusute
Crucea ta aici să-ți cadă
Peste palmele tăcute
Prinse-n cuie-abia născute,
Căci vrea mama să te vadă
Undeva imi cântă trupul
Fericit în capul mesei
Când o să-i ajungă timpul,
O să-i duc pe jos Olimpul
Pănă sus, deasupra casei.
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Poezii pentru sufletul meu 