Surasul revederii

Surâsul revederii
Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu

Se-nfige grav cuvântul în clipa de-aşteptare
Turnând o ploaie rece pe liniştea aprinsă
Dorinţe nesecate mă strâng din depărtare
Şi-aştept căinţa vremii pe lacrima încinsă.

Izvoare de nelinişti ţâşnesc din pumni de rocă,
Emoţii se-adună şi-mi spintecă iar trupul,
Gerul din amintire mă-ngheaţă mă sufocă
Şi încă-aştept sărutul să îmi topească chipul.

Se-ncarcă cu neanturi privirea mea de sare
Legată strâns de maluri în noduri gordiene,
Te caută asiduu pe zarea fără zare
Vorbind cu steaua-aprinsă ca tristul Diogene.

Din liniştea genunii de dincolo de lună
Curg stelele din zodii în marea argintată,
Când dorurile toate în palme se adună.
Ferice-i revederea în noaptea mult visată.

Şi iară urc pe steaua, ce de dureri îi pasă
Şi încă scânteiază-n privirile senine,
Nu mai sărut tristeţea amarnică ţepoasă
Ce-mi răvăşeşte chipul când nu eşti lângă mine.