La ceas
Ştefan Doroftei Doimăneanu
Când sfertul academic şi-a luat zborul
Spre alte sferturi mai puţin întinse,
Speranţa mea s-a dus precum cocorul
Spre alte zări cu focurile-aprinse.
S-a sinucis clepsidra într-o doară
Turbând de furie întreg nisipul,
De când dansez la ceas, e prima oară
Când nu-i zăresc picioarele şi chipul.
Iluzia că sunt un monstru sacru
Fermecător şi plin de aroganţă,
S-a prăbuşit fiind un simulacru
Lipsit de fond lipsit de eleganţă.
Iar stâlpul indignat de-atâtea fiţe
De scărpinat pe spate sau pe umeri,
Mi-a arătat că sunt multe zeiţe
Ce-aşteaptă lângă ceas din Sfânta Vineri.
Să plâng, să râd s-o iau iar de la capăt
E complicat când sufletu-ţi tresaltă,
Rămas-am fără grai şi fără cumpăt…
Şi chiar iubeam pentru întâia dată.
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Poezii pentru sufletul meu 