Du-mă săniuță
Autor: Teodora Dumitru
Du-mă saniuță cu tălpici de lemn ,
Într-un colț de lume unde te îndemn…
Pe un deal ,departe ,nalt şi-nzăpezit ,
Pe unde mi-e dor şi am copilărit ,
Urcă-mă pe podul cald de scândurele ,
Şi zboară cu mine prin iernile grele ,
Să mă duci degrabă unde imi doresc ,
Înapoi prin ani, să mai copilăresc !
Lasă- mă acolo dar să stai cu mine,
Ce m-aş face eu, iarna ,fără tine ???
Să urcam pe deal şi cu-n fluierat ,
Să adunăm în fugă copiii din sat!
Să ne tăvălim ,bobul să-l formăm,
Peste derdeluşi cu toți să zburăm!
Şi cand vine timpul sa ne odihnim,
Omul de zăpadă să îl construim !
În râsete şi glume şi uzi pân’ la piele ,
Treceau multe zile ,cum să uit de ele ??
Când intram în casă serile tarziu ,
Era întuneric şi satul pustiu !
Mama mă-aştepta cu turte pe plită ,
Însă eu picam frântă…obosită !
Urmatoarea zi o luam de la- nceput,
Iernile de-atunci cum pot sa le uit ???
Scriu acum pe coală şi…Doamne ,mi-e dor …
Scrisul l-aş lăsa ,acolo să zbor!
Să mă-ntorc prin ani în iernile curate ,
Şi-un gand mă trezeste , ştiu că nu se poate …
Săniuța mea cu tălpici de lemn ,
Din copilărie, nu mai pot s-o chem !
A rămas acolo într-un vis trecut ,
De care mi-e dor şi nu pot sa-l uit !
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Poezii pentru sufletul meu 