Trezirea la viață
Autor: Eugenia Grobnic
Zâmbesc și plâng și nu mai știu ce sunt,
E toamnă,e iarnă aici,pe pământ?
E ploaie,ninsoare,viscol,abis
Sau m-am trezit din letargicul vis?
Gândul îmi este semn de întrebare,
Atinsă de nori cenușii,de ce,oare
N-am simțit lumina caldă din soare,
N-am știut să trăiesc,n-am simțit că mă doare?
De ce sufletu-mi înghețat a uitat
Ce este iubirea,ce-nseamnă oftat?
Ce colț de-amintiri,pierdut în secundă
Mă trezește,privindu-mă clar în oglindă?
Cât timp s-a scurs,câte clipe absurde,
Ce oarbă am fost,trăind printre umbre!
Din vis mi-am creat traiul meu efemer,
Neștiind că-n zori,toate visele pier.
E târziu,e vremea să simt că trăiesc,
Să știu ce-i oftatul,să-nvăț să iubesc?
Pe cine să judec că timpul s-a dus
Și nu se-ntoarce din drumul spre apus?
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Poezii pentru sufletul meu 