
Autor: Mircea Trifu
Vă cumpăr lacrimile voastre
Cu tot izvorul lor cu tot!
Până devin ape salmastre
Să vă pot trece ochii-nnot.
Ca Moș Crăciun cu sarea-n spate,
Pe coala cea căzută ieri,
Vă las pe gânduri desenate
Câte un vis fără dureri.
Și-ntreagă marea mea de sare,
Am să o leg c-un vers de țărm,
Când noaptea-i gata de culcare
O să-i recit și-am s-o adorm.
Și din povești voi chema prinții
La braț cu zânele de mâine,
Masa le-o-nalț pe tâmpla curții
Și visele le-ntind pe pâine.
Eu, sprijinit de fruntea mesei
Voi recita trei vieți la rând
Pân-am să simt palma alesei
Pe fiecare vers din gând.
Am să vă iert atunci de toate
Și poate voi ierta și eu
Ce-am scris cu lacrime de noapte
Împins parcă de Dumnezeu.
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
