Autor :Mugurel Puscas
Ce eşti, femeie ?… Totu-mi eşti !
Patimă, vis şi mângâiere…
Cu mersul lin, pe căi cereşti,
Păşeşti prin gândurile mele.
Cu chip frumos şi obosit
De-atâtea adieri de gheaţă,
Eşti dulce înger la zenit,
Rătăcitor pe căi de viaţă.
Ai ochii verzi şi visători,
Privirea ta-i lumină dulce…
Te-aş ridica de subţiori,
Spre zări, cu tine-n zbor m-aş duce.
Te-aş invita la o cafea…
La ceas târziu în miez de noapte,
Cu glasul fin, de catifea,
Auzul să-mi dezmierzi cu şoapte.
Să-ţi rezemi capul pe-ndelete,
La pieptul meu, pentru odihnă,
Eu să te mângâi lin pe plete,
Să te veghez blajin, în tihnă.
Să-mi fii apoi ce nu îmi eşti !…
Ca vinul bun să-mi curgi prin vene !
Să te alint, să mă iubeşti,
Acum şi-n clipele eterne.
Ascultă-ţi inima cum bate
La unison cu-a mea simţire,
Nu-i amăgire… Ce se zbate
E dor, e tainică trăire.
Să-ţi fiu, ce nu ţi-am fost, femeie !…
Trup, suflet, aripă, ursită,
Un tot ! A nemuririi cheie
Pentru-o iubire nesfârşită.
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Poezii pentru sufletul meu 