Autor: Gabriel Ionescu
Sotiei mele Vali
Vă spun, aşa de multe-am adunat în mine,
Azi, nici nu ştiu cui aş putea să i le spun,
Las graba. Am răbdare , căci poate va fi bine,
Iar viaţa-mi va mai da şi ceva bun.
Insă acum, când zarurile-s aruncate,
O spun: Nu sper prea sus. Doar pragul necesar.
Nu cred că cel ce poate şi socoate,
El, ar mişca mai mult de-un degetar.
S-in drumul meu spre cei ce au puterea,
Cred că m-ajută cei ce mă-ndrăgesc.
Ursitele îmi spun că n-am doar vrerea,
E clar că eu chiar pot să reuşesc.
Am şi speranţă şi am şi chemarea,
E prea destul s-ajung la ce vreau eu,
PUTEREA va aduce alinarea,
Românilor ce-au fost minţiţi mereu.
Incet, încet vom dărâma prezentul,
Mutanţilor ce astăzi ne conduc.
Aşa cum cred că noi suntem solventul,
Diluţiei Puterii balamuc !!
Oglinda mea, oglindă, oglinjoară
Am să te-ntreb: Mai am de aşteptat ?
Măcar niţel s-aduc şi bine-n ţară,
Nebunii şi slugoii să dispară,
Acum şi-n veci .Prea am fost la mezat!
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Poezii pentru sufletul meu 