Noaptea-s fiu de imparat

noaptea-s fiu de imparat de mircea trifu

NOAPTEA-S FIU DE ÎMPĂRAT

Autor: Mircea  Trifu 

Dorm c-opincile-n picioare și-un ulcior cu apă,-n gând,
Iar sub pleopele închise mi-am ascuns o coală albă, 
Trag o dușcă de cerneală căci mă pregătesc visând, 
Să cobor de la fereastră, ajutat de-un fir de iarbă.

Și iau urma vechii urme pân’ la singura poveste
Care mi-a ramas în minte de când mi-a citit-o mama,
Mi-a trimis aseară noaptea să îi spun cum se sfârșește, 
C-a uitat de-atâta vreme și o plictisește teama.

Și-am ajuns târziu la poartă, coasa ce mă ținea minte
Mi se gudura în palma ce-o hrănea cu fân tăiat, 
M-a condus până în casă și-apoi s-a întins cuminte
Lângă vorba dulce-a mamei, unde-s fiu de împărat.

Ea privește pe furiș ochii ce-mi scrâșnesc nisipul,
Când sfârșesc a ei poveste și încep s-o scriu pe-a mea,
Doar să o citească mama poate-așa se-oprește timpul
Și-o să-și vadă-ntors copilul ce stă înc-ascuns de ea.

M-a batut un miez de noapte undeva pe lângă casă, 
Coasa nu-i, nici vorba dulce, doar un vis decolorat
Dau opincile la lupi și mă fac că nu-mi mai pasă, 
Când i-e dor de-a ei poveste fiului de împărat.

De acelasi autor: 

Doina unui rasarit

V-am cumparat marea de lacrimi

Pagina Mircea Trifu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.