Furnicuta

furnicuta de stefan doroftei doimaneanu

Furnicuța

Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu

 

De unde vi furnicuță

Cu trăistuța-așa plinuță,

Ce minuni ai cumpărat

De mergi greu și apăsat?

 

Am adunat multă hrană

Să nu duc lipsă la iarnă,

Să n-ajung ca greierașul

Care face pe poznașul

Cântând toată ziulica

Și în frigider… nimica.

 

Parcă-l văd când vine gerul

Că nu mai este boierul

Ce în cântece și râsuri

Toată vara scria versuri,

Uitând să mai facă treabă

Să câștige bani degrabă

Ca să-și cumpere mâncare

Și ceva nectar de floare.

 

Eu rămân la vorba dulce

Munca multe îți aduce

Și poți să stai relaxată

Într-o iarnă supărată..

 

De acelasi autor: 

Va iubesc

Joaca

Maruca

 

 

 


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.