Autor: Teodora Dumitru
Pe un peron pustiu de gară,
Eram doar noi ,era tarziu…
Ți-am spus a nu știu câta oară,
Să nu-mi laşi sufletul pustiu !
Un tren venea din depărtare,
Şi şuiera a jale-n vant,
Simțeam că inima mă doare ,
Mă laşi şi vei pleca curând!
Oprește trenu-n gara tristă,
Cu scârțâit de şine , greu…
Şterg lacrima cu o batistă,
Când urci în tren ,iubitul meu !
Porneşte trenul şi te duce ,
Batista-mi flutura în vânt ,
In viața noastra-i o răscruce…
Te-ai dus , eu am ramas plângând!
Şi picură mărunt afară,
E toamnă rece şi-i tarziu….
Ici -colo câte-o frunză…zboară,
Peste peronul trist , pustiu…
Privesc până se pierde-n noapte ,
Trenul cu iubirea mea ,
Cu ochi trişti îmi spun în şopate ,
E greu , dar… te voi aştepta !!!
…………………………………………….
Dar timpul n-a putut sa-l țină,
Departe de iubirea lui ,
Doamne, abia aștept să vină
Să alergăm pe străzi, hai -hui!
A sosit un tren în gară,
Şi cu el iubirea mea ,
Inima-mi plutește ….zboară!
Sub un cer de catifea !
De acelasi autor :
