Calul Troian

Iubirea e un simplu Cal Troian,
Ce-i introdus perfid în mintea noastră,
Credeam că-i dar, măcar un Caloian,
Dar ne-a învins. Situația-i albastră.

Iubirea-i Ana lui Manole cea zidită, 
Ce din pereții inimii, ne cere ajutor,
Ea e pedeapsa noastră, nu-i  ea pedepsită
Și nu putem dar nici nu vrem ca să scăpăm ușor. 

În viața, îți dorești ca un Ulise feminin,
Să-ți lase-n dar un Cal Troian, momeală,
Altfel aștepți și viata-ți va fi chin ,
Căci la Destin, nu merge cu tocmeală.

Odată acceptat, ca dar în Cetate, 
Cu vigilența inimii, odată adormită, 
Pe fire de speranțe,  mă cotropesc armate, 
De nuri și frumusețe. Cetatea-i cucerită.

Degeaba se trezește, cel cucerit de daruri, 
Lupta este pierdută , Calul Troian a-nvins, 
Dar nu-i păcat, căci Ana, mereu plină de haruri, 
Din inima zidită, pe ziditor la-nvins. 

Morala la perpetuă și așteptată asuprire :
Nu acceptați mici „DARURI”, de la greci.
Decât de vreți o viață, cu regim de cucerire
Dar care-ați vrea ca să dureze-n veci.

Dar dacă tot e, să ne facem daruri, 
Ți-aș dărui microbul dragostei eterne,
Iubirea n-o câștigi, jucând la zaruri,
Câștigă doar cel care știe a discerne.

Iubirea poate  să apară ca un simplu Cal Troian,
Ce-i introdus ca dar, în mintea noastră. 
Dragostea pură, te hrănește fără nici-un ban,
De dăruiești mereu, o Floare-albastră.