PLÂNGE VREMEA
Autor: Gabriel Ionescu
Dacă și vremea plânge pentru noi,
Înseamnă că Sfârșitul, s-a produs
Și praful viselor e astăzi doar noroi,
Iar Lumea nu mai este cum era. S-a dus.
Am fost crescut să am încredere în OM
Am învățat să iert, să uit, să nu renunț,
In viață, să sădesc mai mult decât un pom,
Să nu port vorba, să nu fac denunț.
Am învățat să construiesc, nu să dărâm,
Am învățat să știu, că nu știu tot.
Am învățat respectul pentru Viață, actual Tărâm,
Am învățat să nu spun : Nu mai pot !
N-am datorii. Am învățat să nu rămân dator,
Plătesc la timp, tot ce am de plătit
Știu cât să urc, știu și când să cobor,
Și cred că pân-la 74, chiar am reușit.
Dar, toate astea nu mi-au folosit chiar la nimic
Tot ce știam, azi e total schimbat,
Sunt la pământ, n-am cum să mă ridic,
Cred totuși, c-am fost mult prea incercat.
S-a inversat polaritatea la tot ce știam
Azi, Bunul este Rău și Răul este Bun,
Și păsările-s alungate de pe ram.
Nu vreau nimic. Nici chiar să mă răzbun.
Crezi că ai parte de decepții, doar de la străini
Abia acum cunoști mulți din apropiați.
Câmpul cu flori e plin azi de ciulini
Pe lista, ești trecut la : NEÎNSEMNAȚI.
Dacă și vremea plânge pentru noi,
Înseamnă că ea știe : Răul s-a produs.
Speranțe, Vise, se transformă în noroi,
Vezi că ești jos. Ai fost vreodată, SUS ?
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Poezii pentru sufletul meu 