
Scriu cu razele de soare ,
Autor: Teodora Dumitru
Am luat o rază de la soare ,
Care, astăzi mi-a bătut în geam ,
Să-i scriu primăverii o scrisoare ,
Pe coală am pus şi-o floare de pe ram !
Azi, uitându-mă de la fereastră,
Am rămas, mai mult decat uimită,
Văzând corcoduşul vecin cu casa noastră,
Deodată , cu coroana înflorită !
Cu floarea albă , mică ,de pe ram ,
Am atins uşor coala de scris ,
Şi-apoi cu raza caldă de la geam ,
Scriu primăverii ,fiindcă i-am promis !
Primăvară dragă sufletului meu ,
Tu, mireasa anului, frumoasă,
În scrisoarea mea te rog, mereu ,
Să mă ții ,cât poți de sănătoasă!
Şi-ți mai scriu cu razele de soare ,
Să-mi ții inima mereu curată,
Nu- mi doresc să am avere mare,
În iubire vreau sa fiu bogată !
Din frumosul tau să-mi laşi în dar ,
Soare blând , lumină şi culoare ,
Să le port în suflet iar şi iar ,
Şi-atunci când te pierzi în depărtare!
Din balsamul tău înmiresmat,
Din bogăția florilor de mai,
Să-mi umpli sufletul ,să-l am curat,
Din puritatea ta aş vrea să-mi dai !
Închei semnând cu-o buclă de lumină,
Pe care-am aşezat micuța floare ,
Rugând o boare caldă din grădină ,
Să ducă primăverii,a mea scrisoare!
Vecinul meu …corcodușul înflorit!
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
