
Regrete
Autor: Loreta Toader
Se scurge viața în secunde
Renaște iar un alt trecut
Printre regretele din umbre
Ce azi își cer al lor tribut
Îngenunchez cu suflet greu
Cerșind în lacrimi îndurarea
În viață fost-am Prometeu
Acum aștept din cer iertarea
Clepsidra îmi mai dă răgaz
Și timpul încă se mai scurge
O lacrimă târzie pe obraz
Mi-alină sufletul ce frige
Îmi este crucea tot mai grea
Sunt doar un rătăcit pe cale
Un munte de iertare-aș vrea
Și a Domnului binecuvântare
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
