Pescăruși nemuritori,
Autor : Elena Tudosa
Se zbate marea în furtună rău,
În iarna asta, atita de himera,
Un pescarus se-nvirte mereu în zborul sau,
Dorind perechea draga, sa o găsească, spera.
Și valuri se înaltă intunecind văzduhul,
Iar orizontul gri, pare precum o ceata,
La țărmul celalalt, iubita își da duhul,
Trăind fără de el, ultima clipa de viata.
Tipatu-i de durere, s-a stins iată și el,
Doi ochi, doua steluțe, spre zare se îndreaptă,
Perechea sa se-nvirte în zboru-i singurel,
Și ea căzută jos, se pare că-l așteaptă.
Mare-agitata geme, de-al valurilor zbucium,
În sfirsit pescărușul, iubita își zărește,
Cuprins de frica morții și obosit de drum,
Linga iubita sa, ușor se prăbușește.
Cu ultima-i suflare și aripioara frinta,
El cade lingă dinsa, și-n strigat de durere,
Se pare ca încearcă o clipa de-o alinta,
Se zvircoleste-ncet și lingă dinsa piere.
Marea e zbuciumata, vuietul ei cumplit,
Un stol de pescăruși, spre țărm tipind se-ndreapta,
Povestea celor doi ei vad cum ia sfirsit,
Nedumeriți de cum nici nu a reusit
Moartea, iubirea lor sa poată să-i despartă.
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Poezii pentru sufletul meu 