Al vremii bal

AL VREMII BAL

Autor : Aurelia Oancă

Într-un stejar bătrân, uitat de lume,
Am fost ascunși de bunul Dumnezeu,
Îmbrățișați și fără de cutume,
Eram doar noi iubite, tu și eu.

Dar într-o zi când cerul în furie,
A sfârtecat c-un fulger bietul pom
Și din tristețea lui, o bucurie
El i-a făcut în taină unui om.

Cu ochiul de artist privi el pomul
Și ascultând, el șoapte auzea,
Eram noi doi care voiam ca omul,
Să ne salveze dacă o putea.

Cu drujba lui, cu dalta și securea
A-ndepărtat încet strat după strat,
Și-a reușit să scoată din simțirea
Artistului, un cuplu-mbrățișat.

Cu ochii vremii am văzut minunea
Ce ne era ascunsă în copac,
Am părăsit adâncul și genunea
Și-am devenit doi oameni care tac,

Dar care văd acum minunăția
Ce-n lumea noastră e ceva banal
Și nu vedem că-i însăși bogăția
Ce ne e dată de al vremii bal !

De acelasi autor: 

Luna-ndragostita

Plange istoria

Pe noul drum