Durerea lunii,

Durerea lunii,

Autor: Elena Tudosa

Mă doare luna că e singură ca mine,
Trist-o privesc în noapte deseori,
Și -atunci când sufletu’se frânge -n mine,
Cu luna mă -nvelesc, s-alung amarul dor.

Mi-e luna ca o soră , eu una dintre stele,
Mă sting când mi-este dor, iar doru-i prea flămând,
Din geana ce se zbate de lacrimile grele,
Cad stele suferinde ca roua pe pământ.

Mă doare luna ce-i regină -n noapte,
Pe altarul infinitului ceresc albastru,
Mă sfătui doar cu ea și îi vorbesc în șoapte,
E ca o rugăciune în glas blând de sihastru.

Mă doare luna asta, ce mi-i precum o mamă,
Ce-și strânge puii săi cu drag în jurul său,
Când o privesc pe ea, dispare orice teamă,
Căci mă alint cu ea, atunci când mi-este greu,
II simt îmbrățișarea când îmi scriu versul meu.

De acelasi autor: 

Ce sunt poetii

Am s-arunc

Mi-e dor