
DACĂ EȘTI OM
Autor: Sandu Chiva
Dacă te crezi un om
Și suflet ai în tine ,
Să nu tai nici un pom
E sfatul de la mine.
Să ai respect când treci
Pe lângă o pădure,
Ea îți aduce ploaia
Îți dă și fragi și mure
Copacii îți dau roade
Hrănesc pe orice om,
Așa că nu se cade
Ca să ucizi un pom
Filtrează al tău aer
Pe care îl respiri ,
Vara îți face umbră
Aici se nasc iubiri.
Pădurea este viață
Este al tău plămân,
În zori de dimineață
Respiri un aer bun.
Un pom este un frate
Îți dă fructele dulci,
Când vei fi ars de soare
La umbra lui te duci
Pe creanga lui stufoasă
Doinește ciocârlia,
La umbra-i răcoroasă
Se naște poezia.
Aș vrea să-l venerezi
Și de nu îi ești dușman,
Te rog ca să plantezi
Măcar un pom pe an !
De acelasi autor:
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
