Ajuta-ma Doamne!

ajuta-ma Doamne de valer popean
Ajută-mă Doamne!

Autor: Valer Popean 

Ajută-mă să fiu un far pe drumurile fără piatră
Să ocrotesc pierdute căi ce șerpuiesc în arămiu
Și la hotar de galaxii să luminez cărarea sacră
Când nopțile devin mai reci și timpul curge în pustiu,
Vreau zilele să le dizolv și pe o ață să le-nșir
Secundelor să dau valoare iar clipelor nou conținut,
Monotonia să o rup și-apoi precum un trandafir
Să fiu în suflet alinare într-o romanță-n timp trecut,
Ajută-mă să am putere și răul să-l arunc în vânt
Seninul zilelor albastre să fie-n omul oarecare
Și peste fiecare clipă care răsare din cuvânt
Să-mprăștii binele în lume, am rădăcinile în mare,
Aș vrea să schimb doar o secundă din șirul clipelor la fel
Să simt cum toată răutatea rămâne-n vremea ce-am avut,
Iar tot ce este rău în lume să îl închid într-un castel
Pierdut la margine de timp în ora ce nu s-a născut.

De acelasi autor: 

Zavorare

Printre altare vechi

Privind prin geam

Binecuvantare si chin (eBook)

Volumul de debut  al autoarei Mihaela CD, Binecuvantare si chin ,  ne ofera un vast  buchet de sentimente parca traindu-si  viata  prin poezie. Volumul viu colorat contine imagini din arhiva personala. Un volum amplu, (250 pag) structurat in 17 capitole cu tematica diversa. Cumpara cartea in format electronic (ebook) si o primesti in email in maxim 48 de ore. Mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!

C$15,00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.