Steaua mea,

steaua mea de elena tudosa

Steaua mea

Autor: Elena Tudosa

Când singură vorbesc cu mine,
Și cu singurătatea mea,
Privesc cerul de stele pline,
Și caut doar numai o stea.

Atât mi-a mai rămas în noaptea târzie,
Să privesc cerul plin de stele,
Eu știu c-acolo printre ele,
E-o stea ce-mi este dragă mie.

O văd , e sus și strălucește,
În chip de înger prea frumos,
Știu că mereu mă însoțește,
Și mă vegheaza blând , duios.

De-aș avea aripi ca să zbor,
Până la ceruri aș zbura,
Pentru o clipă , ca să scap de dor,
Și să alung tristețea grea.

Dar cum aripi nu pot avea,
Întind spre cer mânuța mea,
Mă rog în gând dac-ar putea,
Să vină să se-așeze-n ea,
Că mi-i singurătatea grea.

Privesc la ea în orice seară,
O văd, lucește, dar nu e lângă mine,
Cu dorul ei in inimioară,
Mă -nec în lacrimi și suspine.

De acelasi autor: 

Dorule

Florile dorului meu,

Buna dimineata zi de vara

Binecuvantare si chin (eBook)

Volumul de debut  al autoarei Mihala CD, Binecuvantare si chin ,  ne ofera un vast  buchet de sentimente parca traindu-si  viata  prin poezie. Volumul viu colorat contine imagini din arhiva personala. Un volum amplu, (250 pag) structurat in 17 capitole cu tematica diversa. Cumpara cartea in format electronic (ebook) si o primesti in email in maxim 48 de ore. Mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!

C$20,00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.