Pasagera prin timp

pasagera prin timp de mugurel puscas

 

PASAGERĂ PRIN TIMP 

Autor: Mugurel Puscas

Adieri elegiace toamna-n mine răsfrânge,
În clepsidră nisipul se prelinge constant,
Sub corola de raze ce-n apusuri se stinge,
Plutesc urme de aripi risipite-n înalt.

Covorul de frunze ce-l spulberă vântul,
Se-mprăştie-n suflet cu-n ton plumburiu,
Sub stropii de rouă mâhnit mi-e cuvântul,
Simt… Tu eşti departe, în mine-i pustiu.

Pe-acord de Brumar un greiere plânge,
E dorul văratic de floare şi cânt,
Sub tainice neguri iubirea se frânge,
Udată de ploi, spulberată de vânt.

Amintirile ard pe potecile vieţii,
Ochii-ţi verzi lăcrimează melancolici, profuz,
Nemilos mă apasă cenuşiul tristeţii
În decorul de toamnă insensibil, confuz.

Miezuri calde eram îmbinate-ntr-o nucă,
Buze dulci în alint, inimi vii în amor,
Două frunze târzii se desprind, se usucă,
Cu un ultim sărut clorofil, apoi mor.

Pasageră prin timp vei sosi într-o gară
Cu peroanele goale, mohorâte-n veşmânt,
Așteptarea-ţi va fi o deșartă povară,
Iar speranţa vernală un vis ludic, înfrânt.

Reveni-vei cândva castanie crăiasă,
Să mă vezi, să mă simţi, să mă cauţi peren,
Eu de mult n-oi mai fi… Mi-a fost toamna mireasă !
Am plecat ( arămii ) cu al clipelor tren.

din viitorul volum ” Lutul de aur „

Mugurel Puscas

Liga Scriitorilor Români,
Uniunea Scriitorilor de Limbă Română 

De acelasi autor: 

Batranul dogar

Suntem doar frunze

Alunga-mi toamna inimii

Abonament revista tiparita 1 an

Abonament pe un an /4 numere .Primesti prin posta câte un exemplar din fiecare număr al revistei timp de un an pentru numai 35 dolari canadieni/105Lei .

C$35,00

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.