Pe scena cerului

pe scena cerului de a oanca

PE SCENA CERULUI
(Ne mor poeții)

Autor: Aurelia Oancă

De ce plânge oare cerul,
Mă-ntrebai azi dimineață?
Pe la prânz dezleg misterul
Când zăresc legat c-o ață

Zmeul magic al durerii
Colorat cu lacrimi grele,
Care curg spre ceasul serii
Într-o cupă de mărgele.

Fiecare poată-un nume
De poet sau de zeiță
Care duce peste lume
Vers în vârful de peniță.

Din noianul de cuvinte
Le aleg într-un șirag
De poeme ca s-alinte
Suflet trist sau suflet drag.

Dar când cerul vrea să fie
Scenă plină de actori,
Scrie-n cartea din vecie
Nume dragi și uneori,

Taie ața vieții-n grabă
Și-i adună în culise
Pe cei care-n a lor treabă
Umple tolbele cu vise

Și cu rânduri care sapă
Gropi de suflet în cei vii
Și din versuri se adapă
Transformându-i în copii!

De acelasi autor:

Ma doare frunza

Reusita pamantului

Pe banca noastra

Abonament revista tiparita 1 an

Abonament pe un an /4 numere .Primesti prin posta câte un exemplar din fiecare număr al revistei timp de un an pentru numai 35 dolari canadieni/105Lei .

C$35,00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.