
ÎȚI SCRIU,DAR…NU TRIMIT!
Autor: Stefan Mari Lena
Ți-am scris de-atâtea ori,
din noapte, până-n zori.
Îmi era prea dor
și..încă îmi este.
Un dor prea dureros
și nesfârșit
De tine.
Am pe biroul meu
zeci de plicuri
pline de scrisori,
fără timbru.
Netrimise,
căci, să le pun la poștă?
Nicicând n-o să ajungă!
Le păstrez pentru mine.
Le-am scris,dar…
sunt atâta de timid
și-atâta de sfios,
dar inima mi-am pus-o
acolo.
Meticulos.
Îmi imaginam,
doream să fac
ca prin magie, ceva.
Să îți parvină ție.
Și câte-ți povesteam
de mine și de tine!
Și câte încă-ți povestesc!
Mă amăgesc
că le citești și-așa
mă simt
cu mult mai bine.
Și cât te adoram
și încă te -ador
în ele!
E lesne de-nțeles
din rândurile mele.
La fiecare rând
am pus un gând,
o lacrimă, dar și…
un surâs sfios.
Imaginându-te.
Îți spun în ele
atât de simplu,
un simplu om,
cât de mult eu pot
să TE IUBESC.
Nici nu mă iscălesc.
Scriu cu o mână
tremurândă
de emoție.
Te privesc citind,
în sufletu-mi pustiu
hârtii după hârtii.
Nicicând trimise.
Spuse doar în gând
și poate-n vise.
Repet hârtiei, candelei
ca un nebun, zălud
din trei în trei cuvinte
același drag mie cuvânt
IUBIRE.
Te iubesc, dincolo
de rațiuni,
dincolo de simțuri!
Mai mult nu știu
cum să-ți îți spun
Deja ți-am spus!
Sunt om,
atât de simplu.
Paginile, mii sunt pline
de cuvinte.
Nevopsite.
Sunt pure lacrimi
de iubire.
Pentru tine.
Am cearcăne.
Sunt obosit
și mâna-mi tremură.
Inima-i plecată curier.
Spre tine.
Trebuie s-ajungă,
dar rândurile
nu!
Pe ele se așterne
sufletu-mi
și praful.

Abonament revista TIPARITA 1 an
Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala care cuprinde literatura, arta, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.
C$100,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
