Ingerul albastru

Îngerul albastru

Autor: Daniel Visan Dimitriu

 

Pe vremea când se întâmplau minuni

pe care, azi, le credem doar povești,

era un sat cu oameni harnici, buni,

pe care n-ai putea să nu-i iubești.

 

La margine de sat, curgea un râu

cu ape liniștite, iar pe mal,

treceau, în șir, căruțele cu grâu,

în râsete și cântec de caval.

 

În vara-ceea chiar, s-a întâmplat

tot ceea ce am să vă povestesc,

și-am să vă spun și cum de am aflat:

din textul vechi pe care îl citesc.

 

El pare scris de-o mână de copil,

e scris cu pana, și-i un scris frumos,

dar s-a mai șters în timp, și-i dificil

să-i înțeleg limbajul curios:

 

“Trecâmd pe lângă râu, pe înserat,

mi s-a părut c-aud, de pe prundiș,

un sunet ca o zbatere, ciudat,

și-am vrut să văd ce e, mai pe furiș.

 

Am mers tiptil și-am vrut să mă ascund,

dar l-am văzut și nu m-am îndurat

să-l văd luptându-se, din greu, pe prund,

în pânza de păianjen încurcat.

 

Era de un albastru ivoriu

și strălucea-ntr-un fel de necrezut;

m-am aplecat spre el, și-am vrut să fiu

salvarea pentru îngerul căzut.

 

Văzându-mă, s-a liniștit pe loc

și-a așteptat, cuminte, să-l salvez:

era întreg, căci a avut noroc

și-am reușit să îl eliberez.

 

Abia atunci, încet, și-a îndreptat

antenele spre mine și-a vorbit,

spunându-mi, pentru că l-am ajutat,

va ține seama, și mi-a mulțumit.

 

Și-a arătat, apoi, un dar divin

și s-a-nalțat spre ceruri într-un fel

ce m-a uimit. Am zis, într-un suspin:

Voi fi și eu un înger, ca și el.”

De acelasi autor:

Doar un pictor

Cioburi de lacrimi

Tarmul fara nume