
UN DEX ALTFEL litera O (ultima parte)
Autor: Constantin Enescu
Ogor
când țarina nu e lucrată
nici pâinea nu-i prea bogată
Oier
s-a spurcat la bani ciobanul
și i s-a îngroșat ciolanul
Olimpic
tânăr inteligent, medaliat cu aur
văzut de proști un mic balaur
Oltean
tare-n gură și-n pulpan
când ajunge politician
Omenie
poveste cu a fost odată,
ca drept al omului, pătată
Onest
simplu, sincer și modest
pentru viață nobil gest
Onoare
vândută la târgul de vechituri
pentru o strachină de murături
Opaiț
luminița de la capătul tunelului
care pâlpâie la poarta castelului
Operă
a creat-o viața întreagă
ca nimeni să-l înțeleagă
Opincă
talpa țării desculță și săracă
ce-i mulsă, ca pe o proastă vacă
Oportunitate
cu caracteru-i favorabil
ajunse astăzi formidabil
Opulență
mare meșter în hoție
nu crede în sărăcie
Oracol
prezicere, prevestire, profeție
despre pretinsa democrație
Orez
cu un pumn din el, probez
că mai saturi un chinez
Organ
poliția cu „legea” în acțiune
când șoferul mai face o minune
Orânduire
pauperizare masivă a maselor,
de cei ce dau importanță oaselor
Osanale
prin cuvine pompoase, dulci,
îl ridici în slăvi și-l culci
Osman
telenovelă urmărită de politician,
să-i dea puterea demnă de sultan
Otravă
pâinea cea de toate zilele
prin euri cu kilele
Ozon
lipsă la protecția mediului
prin gunoaiele bipedului
De acelasi autor:
Un Dex altfel litera O (prima parte)

Abonament revista TIPARITA 1 an
Abonament 4 numere/an. Revista de colectie de o calitate exceptionala care cuprinde literatura, arta, articole si evenimente culturale. Aboneaza-te si colectioneaza fiecare număr al revistei tiparite timp de un an pentru numai 75 dolari canadieni.
C$100,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
