LA UȘĂ-MI BATE CINEVA
(poemul unui destin)
Autor: Stefan Mari Lena
Cioc-cioc!
La ușă-mi bate cineva.
Tresar din lâncezeală.
Mi-arunc privirea către ea.
Cioc-cioc, la ușa mea.
Doamne, e noapte-afară!
S-o fi-ntâmplat ceva!
”E cineva?”
Bătaia-i insistentă
mai că dărâmă ușa.
Din ce în ce
tot mai stridentă.
Mai dată cu putere.
Se clatină țâțâna.
Putere așa de mare
eu n-o mai am.
Deh! Diverse argumente.
Am spus că lâncezeam.
Era atâta noapte,
ba chiar
mă-nconjura și ceață
în camera mea
umedă.
Eram în lumea mea.
Păi ce făceam?
Citeam.
Citeam în cărțile de Tarot.
și-n zațul de cafea.
Nu mă interesa
prea mult
să-mi aflu viitorul.
Vroiam doar
să îmi justific mie
trecutul și prezentul.
De ce mi-or fi încarcerat,
mie dintotdeauna,
zâmbetul?
Ce am aflat?
Ce știri mi-au dat?
”Mai fă-ți încă-o cafea!
Eu văd
la dumneata doar…zaț.
Ai fost prea plină
de nesaț,
dar ai primit…gunoiul”!
Cioc-cioc!
Din nou la ușă.
Nu am ce face.
Îmi las ”destinul”
zis și ”cruce”
întins cam sfidător,
pe masă.
Mă duc să cercetez.
Mă duc spre ușă.
Cine naiba bate
și mă agasează?
E miez de noapte.
Oare sa-ntâmplat ceva,
căci peste zi
avui de toate:
griji, poveri, dureri
și frici
chiar și-atunci
când ascultam romanțe
și suspinam în șoapte,
scriind o poezie.
Cioc-cioc!
Of Doamne!
Câtă insistență!
Mi-e-atâta teamă!
O fi vreo veste
cum au fost,
în mii de alte nopți
la candelă,
urgii cu stropi
de toamnă?
O fi vreo aripă căzută?
Căzută și uitată
pe-o margine de râpă?
Pe care vântul nemilos,
din amintiri iar mi-o ridică
peste riduri?
Pe ele mi-o tot plimbă.
Cioc-cioc!
N-am apucat să prind
zăvorul
căci ușa mi-a distrus
pridvorul.
S-a deztrămat în mii
de țăndări
și..uite cine-mi de-te
în casă buzna:
Tu erai,
Tăcerea zecilor de ani?
Și …n-ai venit
neînsoțită.
Ba, chiar,
bine chivernisită!
De când te-ai înrudit
cu Disperarea?
Era doar umbra mea
dintotdeauna.
Măcar de-ar fi venit
doar una!
Ce să mă fac cu ele
acuma?
Nu am parale,
iar astea sunt
pretențioase
și nemiloase.
Se instalează-n
casa ta,
și… dă-le-afară
dumneata,
de oi putea!
Mă uit năucă
către ele.
Se pun comod
la masă.
Pe scaune.
Cinic se ospătează
din ultim dumicat
rămas,
din cina de aseară.
Așa… sărăcăcioasă.
Le-am pus desert…
o lacrimă.
Speram a fi ultima.
Speram să sature.
Ce crezi?
Aveau bagajul îndesat
cu alte mii.
Cadou pentru astfel
de ”cotropiri”
și astfel de primiri.
M-am consolat.
Cam ce să fac?
Măcar nu am rămas
pustie.
Și uite-așa
m-am pricopsit
c-o altă tragedie.
Să le-ntrețin
la nesfârșit
până la al meu
sfârșit
trăind în…sărăcie.
Eram cumva familie:
Tăcerea, Disperarea
și Singurătatea.
Lipsea doar una.
Ura.
Să sper că nu dă
și ea buzna,
căci parcă-n casă:
noapte, fum și ceață
n-ar mai fi atâta loc.
Povara lor eu o suport
și… sunt doar
una.
De acelasi autor:
FORMAT ELECTRONIC (eBook) al revistei nr 1 noiembrie/decembrie 2019
Cumpara primul numar al revistei de literatura arta si cultura ”Poezii pentru sufletul meu” in format electronic.Revista in format electronic iti va fi livrata in email in mai putin de 48 de ore! Avantaje: mai ieftin, mai rapid, mai ecologic !
C$15,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Poezii pentru sufletul meu 