Copilărie furată…

Fragment din cartea : ”Poveşti din infern”

Autor: Dumitru Gîrbăcea

Copilărie furată…
„M-am născut undeva în vestul ţării. Copilăria
mi-a fost marcată de pierderea ambilor părinţi şi
de faptul că am fost crescut de rudele apropiate.
Din păcate ei nu aveau nici timp – erau ocupaţi cu
serviciul, nici bani suficienţi pentru a se îngriji de
mine. Din acest motiv nu îmi făcea nimeni
observaţie când lipseam noaptea de acasă şi
aveam voie să fac tot ceea ce-mi doream.
Fiind la vârsta când trebuia să-mi decid soarta,
am preferat să accept să lucrez pentru un ziar ca
vânzător volant. Prin asta am zis că pot să-mi
asigur strictul necesar şi totodată să evit mediul rău
famat din cartierul în care locuiam. Am început
într-o primăvară să vând ziare şi pot spune că la
început mi-a plăcut destul de mult ceea ce făceam.
Fiind şi la sfârşit de an şcolar, n-a mai trebuit să mă
agit foarte mult cu şcoala, aşa că am intrat în
29
vacanţă cu gândul că o să fac bani foarte mulţi şi o
să plec şi eu, ca toţi copiii, la mare.
Trecuseră deja două luni de zile de când
strângeam ban cu ban şi totul părea că va merge
bine. Pe stradă mai aveam un amic cu care mai
stăteam la poveşti. El vindea pentru alt ziar, dar
împreună ne bucuram de soarele verii sau
înduram umezeala ploilor reci. Fără să-mi dau
seama, i-am povestit despre planurile mele de
vacanţă spunându-i chiar că am strâns ceva
bănuţi. Se pare că a fost o greşeală pentru că într-o
seară, când mă pregăteam să plec spre bunica, a
oprit, cu frâne puternice, o maşină străină din care
au coborât trei tipi corpolenţi. Unul dintre ei mi-a
pus mâna în gât şi m-a întrebat daca vreau să-mi
asigur viitorul. Mai mult sughiţând şi îngheţat de
frică, am răspuns afirmativ. Râzând, cel mai
îngrijit dintre ei mi-a spus despre ce era vorba.
Trebuia să achit o sumă de bani la început ca taxă
de protecţie, ziceau ei, iar după aceea trebuia să
mă ocup şi de vânzarea unor anumite pliculeţe.
Mai mult inconştient am dat din cap că voi fi de
acord, după care îmbrâncindu-mă m-au lăsat să
plec promiţându-mi că vor reveni la sfârşitul
săptămânii pentru bani.
Traficant fără voie
Tremuram din tot corpul şi cu greu mă
stăpâneam să nu plâng. Noaptea aceea a fost cea
30
mai lungă iar gândul că cei doi se vor întoarce nu
mă lăsa să dorm. Cu toate acestea mi-am făcut
curaj şi am plecat din nou pe stradă să vând ziare.
Au trecut mai mult de zece zile timp în care cei
trei nu mai dădeau niciun semn de viaţă fapt
ce-mi alimenta cu optimism ideea că a fost doar o
glumă proastă. Cred că începusem să uit de ei
până într-o după-amiază când i-am văzut apropiindu-
se. Imediat am ascuns banii strânşi în acea
zi şi încercam să-mi fac curaj. Au venit lansat spre
mine, unul m-a apucat de tricou, iar celălalt m-a
întrebat de bani. Am zis că au mers foarte prost
vânzările în acea zi şi oricum trecuse şeful pe
acolo, aşa că nu mai aveam deloc bani la mine.
Fără a mai asculta sfârşitul frazei mi-a administrat
două palme de m-a lăsat lat la pământ.
Nemulţumindu-se cu răspunsul meu, mi-a dat şi
un picior în burtă, de am simţit că mor. Cel mai
mare dintre ei m-a ridicat de jos şi mi-a spus că
dacă vreau să mai am zile bune ar fi bine ca până
seara să am banii la mine. Era vorba de două
milioane de lei. M-au lăsat să plâng acolo jos,
lângă bordură, şi au plecat mai departe.
Mi-am luat geanta cu ziare şi m-am dus acasă
cu gândul că trebuie să ies din belea. Atunci am
simţit prima dată cu adevărat ce înseamnă să nu ai
părinţi care să te protejeze. Îmi venea să urlu de
ciudă, dar nu puteam nici să plâng. Am mers prin
parc şi m-am aşezat pe o bancă pentru a-mi pune
31
ordine în idei. Primele gânduri au fost să mă duc
la Poliţie, să le povestesc despre tot ce mi s-a
întâmplat. Din păcate citisem mult prea multe
chestii similare în care tot victima era vinovată,
aşa că am renunţat. În cele din urmă am decis să
nu mă mai duc în intersecţie ci să mai stau prin
parc după care să plec spre casă.
Deja mă simţeam mai bine şi chiar mă gândeam
să renunţ o perioadă la a mai vinde ziare. Mai
aveam câţiva metri până acasă când am văzut
maşina tipilor în faţa porţii care mă aşteptau. Am
dat să fug, dar din spate mai veneau alţi doi
indivizi, la fel de mari. M-am oprit, mi-am pus
mâinile în cap şi am început să plâng. Fără a ţine
cont de lacrimile mele, m-au înşfăcat ca pe o cârpă
şi m-au băgat în maşină. Nici nu demarase bine că
au început să-mi de-a pumni şi palme. Deja
simţeam că mi-a dat sângele pe gură, în rest, parcă
amorţisem. Au oprit maşina lângă o vilă selectă
unde am coborât. M-au dus într-un beci sau o
chestie cu multe sticle de vin unde au continuat să
mă bată. În cele din urmă am leşinat de durere,
aşa că nu mai ştiu cu ce sau cât au mai dat în
mine. M-am trezit într-o baltă de apă în care se
vedea şi sânge. Eram aproape dezbrăcat, iar de
braţul drept aveam legat un furtun de plastic. Cu
greu am deschis ochii, dar curios era că nu mă
durea nimic. Aveam doar o stare de ameţeală dar
în rest îmi era bine.
32
Prima doză…
După ceva timp au venit şi respectivii bătăuşi
care de data aceasta erau zâmbitori şi foarte calmi.
Mi-am zis în gând că s-au săturat de atâta bătaie şi
au renunţat. Din celălalt colţ al camerei i-am auzit
vocea aşa-zisului şef care m-a întrebat cum mă
simt după această corecţie. N-am zis nimic.
Râzând mi-a zis că îmi dă drumul să mă duc
acasă, doar pentru a aduce banii. Tot el mi-a spus,
în continuare, că dacă fac vreo mişcare să anunţ
poliţia, tot eu o să pic vinovat. Mă vor acuza că
m-am drogat şi că am sărit la bătaie; în acel
moment am înţeles de ce aveam furtunul legat de
braţ.
În acest caz am fost nevoit să accept propunerea
lor şi să le dau bani pentru taxă. Am avut totuşi
puterea şi tupeul să întreb cum pot să fac bani şi
pentru mine. Strategia era simplă, dacă vindeam
câteva pliculeţe cu droguri, puteam să fac mulţi
bani, mult mai repede. Ideea era că trebuia să stau
în intersecţie şi să aştept, că o să fiu căutat. Dacă
mă întrebau dacă am ceai din flori de pădure,
atunci însemna că trebuie să le dau pliculeţul cu
droguri.
A doua zi am luat toţi banii adunaţi de mine,
i-am dat tipilor cu maşina şi m-am apucat din nou
de vândut ziare. În primele zile n-a venit nimeni
să ceară droguri, aşa că am crezut că va fi bine
pentru mine. Tocmai începuse să plouă torenţial
33
când a oprit lângă mine o maşină sport, iar la
volan era o tipă destul de în vârstă. Cum m-a
văzut m-a întrebat de ceaiuri şi dacă mă urc în
maşină. M-am urcat, am schimbat câteva cuvinte,
după care am luat banii, am dat pliculeţul şi
mi-am văzut de treabă. În lunile următoare au
început să vină destul de mulţi pentru ceaiuri, dar
dintre toţi, cea mai fidelă şi amabilă rămânea tipa
din maşina sport. De fiecare dată îmi lăsa şi ceva
pentru mine, dar mai presus de aceasta avea timp
să mă întrebe de sănătate.
Filme de groază, droguri şi sânge
Din câte îmi aduc aminte, era la sfârşitul lui noiembrie;
ploua mărunt şi apăsat, iar eu eram ud
până la piele. Nu mai aveam puterea nici să
tremur; cred că deja se obişnuise organismul cu
frigul. Deja se aprinseseră luminile pe stradă când
a venit doamna cu maşina sport. Sincer în sinea
mea m-am bucurat puţin că voi încheia ziua destul
de plăcut. A oprit maşina lângă mine, m-a invitat
în interior şi a pornit maşina. Mirat am întrebat ce
se întâmplă. Cu o mină serioasă mi-a spus că
trebuie să accept o baie şi un ceai fierbinte. Fără
prea multe comentarii am acceptat invitaţia mai
ales că nu mai simţeam degetele de la mâini şi
picioare. Am ajuns la un bloc cu două etaje unde
erau parcate numai maşini de lux. Am coborât din
maşină şi am intrat undeva la parter. Am stat
34
câteva minute pe un fotoliu în acel imens hol după
care a apărut respectiva doamnă cu câteva
prosoape. După baie şi după o masă copioasă, m-a
invitat în sufragerie. În acel moment a scos unul
dintre pliculeţele cu „ceaiuri” şi le-a pus într-un
pahar. A scos o seringă dintr-un sertar după care
şi-a aplicat un furtun de plastic la mână şi şi-a
injectat jumătate din seringă. A început să dea
ochii peste cap, faţa parcă se blocase pe zâmbet
după care s-a prăbuşit în fotoliu. După câteva
minute s-a ridicat sprintenă din fotoliu şi m-a luat
de mână ducându-mă spre măsuţa cu seringa. Am
dat să mă retrag, dar parcă o forţă mă împingea să
încerc. Aveam în minte şi imaginile de coşmar
când am luat bătaie în beci şi cu toate acestea am
acceptat. Mi-a injectat foarte puţin în venă
spunându-mi că aşa e bine; puţin la început după
care mărim doza.
Totul a început să se învârtă în cameră, aveam
senzaţia că plutesc şi parcă vedeam nişte luminiţe
roz. Am mai luat o doză puţin mai târziu după
care ne-am aşezat în pat şi doamna a pus o casetă
video. Era vorba de un film de groază. Tot timpul
cât a rulat filmul, unde am văzut mult sânge,
doamna a râs încontinuu, iar când i se tăia capul
sau altceva la unul dintre personaje, efectiv se
ridica şi spunea ceva de genul: „aşa, aşa, vreau
mai mult sânge da…”. După care iar începea să
râdă. Toată noaptea am văzut filme de groază
35
până când am simţit că mi se închid ochii şi n-am
mai rezistat şi am adormit.
Maltratat şi aruncat în stradă
A doua zi când m-am trezit îmi era foarte rău,
aveam gura uscată şi ochii lipicioşi. M-am uitat în
jurul meu dar n-am văzut pe nimeni. M-am dus la
bucătărie iar pe masă era o tavă cu o cană cu ceai
şi două sandviciuri. Am vrut să mănânc dar
senzaţia de vomă pe care o aveam nu mi-a permis
să înghit nimic; aşa că am preferat să beau cana de
ceai. După două înghiţituri, am simţit o
fierbinţeală în tot corpul. Am băut toată cana şi
m-am aşezat din nou în pat. Vroiam să mă ridic
dar nu mai aveam putere nici să stau în picioare.
Am aşteptat să-mi treacă moleşeala, iar după
aceea să pot pleca. După o oră s-au auzit cheile în
uşă, semn că venise tipa acasă. Am vrut să mă
ridic să o salut, dar asta era imposibil pentru
picioarele mele. De cum m-a văzut cu ochii roşii
mi-a zis zâmbind că nu trebuia să beau tot ceaiul,
dar oricum ştie ea ce-mi trebuie. A scos seringa
din sertar şi mi-a injectat puţin în braţ. Imediat am
simţit că am putere. Din vorbă în vorbă am
acceptat să stau şi în seara aceea la ea, mai ales că
mi-a propus să lucrez doar pentru ea. Trebuia
doar să duc respectivele pliculeţe cu droguri la
câteva recepţii de hotel, iar pentru asta mi-ar fi dat
şi bani şi puteam să stau la ea o perioadă. I-am
spus că îi dau răspunsul a doua zi.
36
Într-un târziu am adormit cu gândul că sunt
şanse să îmi meargă şi mai bine, dar era o singură
problemă: tipii care mă obligaseră să intru în joc.
Cu aceste gânduri că pot să mă simt bine şi poate
că doamna va rezolva problema cu băieţii răi, am
adormit. Nici nu ştiu cât am dormit, dar după
ceva timp am auzit zgomote puternice la uşă, ceva
de genul pumni sau picioare în uşă, după care
ţipetele doamnei. M-am ridicat cu greu în picioare
şi m-am dus aţă spre hol. Acolo tipa era
îngenuncheată lângă uşă de unul dintre cei patru
tipi care intraseră în casă. Cum m-au văzut s-au
repezit spre mine şi dintr-un pumn am fost la
podea. Simţeam cum îmi ia foc falca, dar îmi
dădeam seama că n-am nicio şansă. Am fost luat
mai mult pe sus, doar într-un tricou, şi dus spre
maşină; pe tipă o lăsaseră acolo în hol. Din câte am
înţeles, ei se cunoşteau iar eu nu trebuia să fiu luat
de ea. M-au suit într-o maşină albastră destul de
mare. Au început să-mi dea palme şi să mă întrebe
de ce n-am spus unde mă duc. Vroiam să zic ceva,
dar palmele îmi închideau gura, care deja era
plină de sânge. Unul dintre ei mi-a pus ţigara
aprinsă pe picior şi mi-a expediat un cap în gură.
Simţeam că leşin, dar mâna care mă ţinea de faţa
parcă nu mă lăsa. La un moment dat, mi s-a
întunecat imaginea, am simţit cum ura mă
cuprinde şi fără să mă gândesc, l-am muşcat
puternic de mână pe tipul de lângă mine, am
37
deschis portiera şi m-am aruncat în gol. Din acel
moment nu mai ştiu nimic.
M-am trezit pe o targă cu perfuzii în braţ şi
multă lume agitându-se. Am leşinat din nou, iar
când m-am trezit eram pe un pat în spital.
Asistenta mi-a spus că sunt un băiat norocos. Am
fost găsit în comă, cu traumatism la cap, două
coaste rupte şi fractură la umăr. Cei care au
anunţat salvarea spuneau că zăceam în mijlocul
străzii plin de sânge. Zilele următoare a trebuit să
dau declaraţii la poliţie despre tot ce s-a întâmplat.
Acum sunt tot în spital, pentru rănile de la cap,
care se va vindeca numai după ce mi se curăţă
organismul de droguri. Sper că doctorii vor reuşi
să mă facă bine, iar eu să îmi continui şcoala.
Oricum până nu aud că cei vinovaţi nu au fost
prinşi, nu o să am linişte. Unde sunt mama şi tata
să mă poată ajuta??? Mi-e dor de ei…”

De acelasi autor: 

Bun venit în clubul oamenilor interesanţi!

Doneaza

Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

C$1,00