Drumul copilariei

drumul copilariei de teodora dumitru.jpg

 

Drumul copilăriei….

Autor:  Teodora Dumitru

Drumul meu de țară lung și anevoios
Dor îmi e să te străbat în sus și în jos,
Desculță, fără sandale, să simt glodul tău
Ca atunci când eram mică şi-l simțeam mereu!

Când se scuturau salcâmii era toamna-n toi,
Plin era de frunze multe și de mult noroi,
Veneau ploile de toamnă lungi fără sfârșit,
Parcă-i văd și-acum pe ai mei ce mult au trudit.

Eu fiind copil pe-atunci nu prea-nțelegeam
Truda lor fără sfârșit….pe drum mă jucam!
Săream coarda cu copiii pe lângă derea,
Nici mâncare până seara nu ne trebuia!

Era satul plin de frunze bătute de vânt,
Un tablou frumos pe care nu îl uit nicicând!
Drumul unde mă jucam cu copii din sat
Plin cu frunze de salcâm, chiar nu l-am uitat!

Prin băltoace și noroi ne jucam prin ploaie,
Mama, seara ne spala pe toți în copaie!
Nu țin minte ca vreodată să ne fi certat
Că prin ploaie și noroi ziua ne-am jucat!

Cât de repede au trecut anii și s-au dus,
Acum drumul vieții mele duce spre apus,
Dar mi-e dor câteodată, cu talpile goale
Pe drumul copilăriei să mai merg agale!

Prin frunze de vânt purtate și picuri de ploi,
Toamnele copilăriei le vreau înapoi,
Să simt glodul de pe drum udă și desculță,
Ca atunci când n-aveam griji și eram micuță!

De acelasi autor: 

Cu toamna in suflet

Toamna cea bogata!

Zi cu bucurie….

Binecuvantare si chin (eBook)

Volumul de debut  al autoarei Mihala CD, Binecuvantare si chin ,  ne ofera un vast  buchet de sentimente parca traindu-si  viata  prin poezie. Volumul viu colorat contine imagini din arhiva personala. Un volum amplu, (250 pag) structurat in 17 capitole cu tematica diversa. Cumpara cartea in format electronic (ebook) si o primesti in email in maxim 48 de ore. Mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!

C$20,00


Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.