De dorul tau

DE DORUL TĂU

Autor: Ștefan Mari Lena 

De dorul tău
mângâi cu disperare
frunze căzute
și stau acolo în genunchi,
de astăvară.
Și de încă una.
Parcă, din totdeauna.
Nu am uitat niciuna
și încă nu am renunțat.
Sunt prăvălită-n amintiri
care m-au confiscat,
parcă de-un veac.
Este deja o altă toamnă.
Romanticul meu suflet
tot nu te-a uitat.

Sunt prăvălită
peste frunzele
atât de triste
și atât de ruginite
de parcă-ar fi
din sufletu-mi
desprinse.
Sunt la fel de triste
și ele.
Ca mine.
Le ud cu lacrimi.
Le vorbesc de noi
printre suspine.
Mi-e dor!
Le spun și lor;
un dor asemănător
în fiecare toamnă.
Ploaie de lacrimi
peste ele
am turnat.
Pe cea din cer
nici n-o mai bag
în seamă.
Nu uit.
Mai ieri, doar ieri
privindu-ne în ochi
îndrăgostiți, peste ele
tu și eu
cu tălpile iubirii
călcam.
Acum mă joc
cu palmele-mi golite,
de tine, cu…ele.
Sunt, deși jilave,
atât de vii
și par a mă-nțelege.
Vorbesc cumva și ele
cu mine.
Îmi spun povestea
despre noi, din zilele
senine.
Îmi pun si ele
o-ntrebare:
”Cum poți să vii aici
din veri în veri,
din toamne-n toamne
să-ți cauți alinare?
În toamne, pe sub tei,
și peste noi,
din chihlimbare,
când te-ai convins
de prea mulți ani
că el nu are nici
habar de tine?”
Le pare rău
de plânsul meu
și vântul le ține
isonul
amestecându-le
sub ochii mei
și pare că le vrea
ascunse
de astfel de suspine,
Le ia cu el.
Pe mine nu!
Mă lasă jos,
pe ud pământ
pierdută-n amintire.
De tine și de mine.

Mai plâng o toamnă
și-ncă nouă.
Poate vreo viitoare
ne vor vorbi,
spunându-ne:
IUBITI-VĂ,
altfel vă plouă-n
suflete!
Dar, da!
Acuma plouă și e la fel
de toamnă,
iubite,
din păcate!

Doneaza

Sustine munca si seriozitatea de 2 ani a revistei noastre prin donatia ta de azi! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Iti multumim anticipat!

C$1,00