A plecat Noiembrie …

a plecat noiembrie de teodora dumitru.jpg

A plecat Noiembrie …

Autor: Teodora Dumitru

Și-a luat Noiembrie sfinții din calendar
Și a plecat pe drumuri fără de hotar,
Filă după filă, iată s-a sfârșit,
Cu sfântul Andrei la drum a pornit.

Drumul lung și greu către alte zări,
La poale, tivit cu franjuri de ninsori,
Cu sclipiri de gheață și țurțuri în păr,
A plecat Noiembrie trist și temător.

Cu lacrimi înghețate pe obrazul rece,
Parcă n-ar fi vrut de la noi să plece
Dar iarna vicleană a pus stăpânire
Peste tot decorul, peste-ntreaga fire.

Împins de la spate de iarna nemiloasă,
A plecat Noiembrie departe de casă.
Prima zi de iarnă scrisă-n calendar
Ne-a adus o mare sărbătoare-n dar!

Ziua sfântă a țării și-apoi după ea
Se deschide drumul pe poteci de nea,
Pentru sărbători pline de magie
Ce sădesc în suflet munți de bucurie!

Înghețat Noiembrie a plecat ….s- a dus…
Așteptam cu toți Nașterea lui Isus.
Pruncul preacurat să vină cu iubire
Ca să mântuiască întreaga omenire!

Revista TIPARITA ”Poezii pentru sufletul meu” nr 1/2019

Cumpără un număr al revistei Poezii pentru sufletul meu,10CAD/30Lei si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!

C$10,00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.