Nostalgie de sezon

 

Nostalgie de sezon

Autor: Ştefan Doroftei Doimăneanu

 

Despletită, iarna şuie scuturându-se de stele

Peste ape, peste tărmuri, peste arbori zgribuliţi,

S-a pornit la drum cu troica scoţând ger din palme grele

Aşezând coroane albe la toţi pomii ciufuliţi.

 

Flori de crivăţ răsfăţate, stau pe ramuri îngheţate,

Norii plâng cu alte lacrimi înflorite în eter,

Nonşalantă, ziua scurtă a cedat nopţii bălţate

Şi lumină şi petreceri, şi corole de mister.

 

Vremuri pline de îngheţuri ar dori să mă acuze

Că tânjesc după căldura verilor cu ochi senini,

Focul-mi tainic din adâncuri jinduieşte după muze

Ce se plimbă pe faleze în eşarfe şi-n bikini…

 

Cât de grea e aşteptarea când mă bântuie furtuna,

Când doresc să topesc noaptea strânsă-n sufletu-mi arid,

S-alung iarna blestemată ce îmi fură semiluna

Şi-mi îngheaţă dorul tainic de iubiri mereu avid.

 

Iar mă caut în cuvinte, unde mintea mea trudeşte

Să dea rimelor noi trene, să mă piardă-n reverii,

Ochul meu caută marea, ce în cer se oglindeşte

Şi prin frigul ce zdrobeşte prinde tente albăstrii.

 

Rezoluţia privirii prinde aripi ancestrale

Pătrunzând adânc în vidul locuit de demoni reci,

Şi în inimă de crivăţ, văd dorinţele-mi spectrale

Alergând prin infinitul, plin de vară pe poteci.