A fost şi soare pe ulița vieții…

Fragment din cartea : ”Poveşti din infern”

Autor: Dumitru Gîrbăcea

A fost şi soare pe ulița vieții…
„Vă scriu aceste rânduri din sala de bibliotecă a
unei închisori de femei din România. Am citit
despre programul vostru de prevenire a
consumului de droguri şi m-am gândit că
povestea mea va reuşi să-i descurajeze pe acei
tineri care cred că drogurile sunt o soluţie.
Până acum cinci ani eram o tânără normală care
îşi luase bacul şi era studentă la o particulară.
În anul doi am citit într-un ziar naţional despre
oferte de muncă pe vase de croazieră care erau
plătite regeşte. M-am dus la interviu, am dat
câteva teste de limbă, iar după 14 zile m-au sunat
comunicându-mi că am fost acceptată. Fiind vară,
terminam sesiunea în câteva săptămâni, aşa că
pica numai bine acest job. M-am mobilizat la
maxim şi am fost integralistă.
Vasul pleca la începutul lunii iulie, timp în care
trebuia să-mi rezolv documentele, viza şi alte
chestii medicale. Am plecat într-o dimineaţă
ceţoasă spre aeroport. Ai mei plângeau, iar cel mai
mult m-a surprins atitudinea bunicii care a spus
doar: sper, maică, să te întorci neschimbată. N-am
înţeles mare lucru din cuvintele rostite de biata
femeie.
Vaporul era o chestie mare, imensă cu multe
beculeţe, dar şi cu multe camere. Camere pe care
trebuia să le pregătesc în fiecare zi pentru
pasageri. Făceam echipă cu încă şase fete, două
din Oneşti, una din Buzău, una din Iaşi şi două
din Sibiu. Prima săptămână a fost de acomodare,
timp în care i-am cunoscut şi pe ceilalţi colegi de
breaslă. Dintre toţi mi-au rămas gândurile la un
tip brunet care am înţeles că era barman ziua şi
noaptea făcea pe animatorul pentru tipele mai în
vârstă. Soarta a făcut să fiu singura blondă din
echipa de „servitori”, aşa că n-a trecut mult timp
să ne facem cunoscute intenţiile unul altuia. N-am
să uit acea blestemată primă noapte petrecută
într-un port mediteranean. Pasagerii au plecat
pentru 2 zile în circuit în ţara respectivă, iar
tradiţia făcea ca echipajul să organizeze o
petrecere, mai ales pentru cei noi. Normal ca s-a
băut şi mâncat după care fiecare ne-am retras în
cabine cuplaţi care cum a putut. Eu m-am lăsat
dusă de val împreună cu K, barmanul, şi alţi trei
colegi (doi marinari şi o cameristă). În acea sală de
protocol a început desfrâul. K. a venit cu o oglindă
tip tavă pe care era expus un praf alb. Fiecare a
început să tragă pe nas cu mare poftă şi stingea cu
băutură. Eu eram deja puţin ameţită, aşa că n-a
trebuit să mă roage prea mult să încerc şi eu o
tragere pe nas. Mai văzusem în filme, dar acum
chiar simţeam. Parcă mi-a tras cineva preşul că
efectiv mi s-au înmuiat genunchii şi am căzut; tot
corpul tremura de plăcere, sângele parcă fierbea,
iar eu simţeam ceva care mă dinamizează. Toată
noaptea asta am băut, am tras prafuri pe nas şi alte
chestii lumeşti.
Dimineaţa când m-am trezit, parcă eram bătută
dar aveam şi o stare de amorţeală care mă
dispunea oarecum. Oricum eram destul de
confuză în ceea ce simţeam.
După acea noapte de pomină am continuat
relaţia cu K. ajungând până acolo încât era normal
să dorm la el sau el la mine în cuşetă. Din păcate,
timpul petrecut cu el însemna de cele mai multe ori
băutură şi droguri. Adevărul e că ajunsesem să
simt nevoia să trag ceva pe nas. Oboseam repede,
aveam ameţeli, iar când prizam, totul se schimba în
bine cu fizicul meu. Aşa că nu mai aşteptam seara
să trag ceva pe nas; cum mă simţeam obosită, mă
duceam la cuşeta lui şi trăgeam puţin pe nas.
Primul şoc pe care l-am avut a fost când am
aflat că K. se va debarca, iar resursele mele de
droguri se duceau odată cu el. Poate ar fi fost mai
bine pentru mine să plâng câteva zile după el şi
drogurile lui şi să-mi văd de treabă, decât să încep
să întreb printre colegi dacă n-au ceva de vânzare.
Sufletul îmi dicta să mă las, dar organismul deja
îşi cerea drepturile.
N-a fost greu să găsesc prafuri pentru fizicul
meu. Din nefericire, devenisem dependentă şi,
mai grav, începusem să toc banii pe droguri.
Rezultatele negative n-au întârziat să apară.
Camerele pregătite de mine aveau reclamaţii
zilnice, dimineaţa scuipam sânge după o partidă
de tuse, mâinile îmi tremurau şi uneori trebuia să
mă ţin de balustradă când mergeam pe culoar.
Apogeul a fost când m-am dus într-o cameră să
fac curăţenie şi am adormit, vomitând pe unul
dintre fotolii. A ieşit un scandal monstru când
perechea de turişti s-a întors de la masă. A doua zi
aveam toate formele încheiate şi bani doar să mă
întorc acasă. Era într-o marţi, zi în care a venit
şalupa, m-a luat de la bord, iar o maşină mă
aştepta pe chei. Am fost dusă direct la aeroport şi
peste 6 ore eram deasupra Constanţei. Tot drumul
am stat cu punga la gură şi batista udată pe frunte.
Simţeam lipsa drogurilor, le voiam, dorinţa urla în
mine. Saliva din gură se transforma în spumă,
ochii îi simţeam ieşind din orbite iar în urechi
auzeam un vuiet puternic.
Din aeroport m-am suit în primul taxi. Era o
maşină străină, albă cu o tipă mai în vârstă la
volan. Animalul din mine, excitat de acel teanc de
bani şi inelele de la mână, am scos o foarfecă din
valiză şi dintr-o singură mişcare eram cu ea la
gâtul bietei femei. Am urlat la ea să oprească şi să
lase banii la vedere …deja simţeam cum o să-i
înţep beregata. A ieşit în viteză din maşină…
m-am suit în faţă şi am plecat mai departe. Când
am văzut mai multe lumini am zis că-i Constanţa.
Am tras pe dreapta şi am abandonat maşina. Am
plecat pe jos până la primul motel. Acolo am luat
o cameră şi mi-am cumpărat multă băutură.
Bănuiam că nu voi găsi droguri în noaptea aceea,
dar băutura mă făcea să uit. Eram hotărâtă ca a
doua zi să mă duc prin port şi trebuia să găsesc
droguri. N-a mai fost a doua zi. O mână puternică
m-a ridicat din pat. Era poliţia. Cu cătuşele la
mâini m-au aruncat într-o maşină şi de acolo în
arest.
Procesul a fost scurt, şoferiţa mă recunoscuse,
l-a mine găsise banii şi bijuteriile, iar eu nu am fost
în stare să mint. Am primit şapte ani pentru
tâlhărie.
O lună de zile am stat în infirmeria de la
puşcărie, timp în care mi se făceau spălături
acompaniate cu palme peste tot corpul.
Am deja trei ani de închisoare. Ai mei au venit
doar la început la mine. Bunica am auzit că a
murit de inimă rea, iar mama de doi ani n-a mai
vrut să audă de mine.

Am avut destul timp să meditez la ceea ce am
făcut şi ce aş mai putea să fac în continuare. În
fiecare noapte mă rog ca nimeni să nu ajungă ca
mine. Drogurile NU sunt o soluţie nici măcar de
moment. Te simţi bine atunci când nu-ţi dai seama
ce se întâmplă cu tine dar asta nu înseamnă decât
începutul distrugerii tale.
Vă rog ca aceste rânduri să fie citite şi altor
tineri care s-au gândit la droguri şi vă mai rog să-i
spuneţi mamei mele că o iubesc şi îmi pare rău
pentru tot ce am făcut. Te rog, mamă dragă, nu mă
uita.”

Din cartea : ”Poveşti din infern”

Bun venit în clubul oamenilor interesanţi!

Mânuța

Glontul

Mireasa…operata

Doneaza

Sustine munca si seriozitatea de 1 an si jumatate a revistei noastre prin donatia ta de azi! Sterge cifra 1 si scrie in locul ei suma pe care doresti sa o donezi! Nici o suma nu este prea mica! Gestul tau de azi va sustine promovarea talentelor de maine! Iti multumim din suflet!

C$1,00