Sclipind, la ultimul vagon

Sclipind, la ultimul vagon

Autor: Theia Presadă (Ratheida)

 

dacã Timpul n-ar sta cruce

pleoapa nopții peste a mea

spre galopul desfrunzirii

aş pleca…

aş pleca când toți visa-vor

într-un somn demult profund

jarul ce-i frige copita

şi-ndoiala fumegând

a’Lui meu cu coama surã

nara prinsã-n dioptrii

strivit de-un sãrut pe gurã

şi sudalme sinilii…

detaşați-mã Tovarãşi, azi,

– cã prea mult nu am sã rabd –

de pe brațul nepãsãrii

în lacrima-n care ard…

ori aşa ori sub o piatrã

dãltuitã cu catrene

benevol încondeiate

pentru clipele eterne:  

,,Hey, am fost şi eu demult…”

– chiar aşa aş vrea sã-nceapã –

,,nesfârşit şi niciodatã

epilog şi început

aer, foc, pãmânt şi apã!

Diamantului scânteie

şi pentru Adam, Femeie…”