Arta Vântului

Arta Vântului

Autor: Radu Viorel-Flaviu 

 

Am început sa simt în vele

O briză de pe mări furată,

Ce mă impinge-n valuri grele

Și-o marea mult prea agitată.

 

Am început sa simt in cală

Un aer rece, vânt polar,

Ce ma obligă la escală

Pe-o insulă de chihlimbar.

 

Am început sa simt curentul,

Ce tremură pe sub carenă,

Ce-mi schimb brusc comportamentul,

În cală având acum migrenă.

 

Devin forțat sa trag de cârmă

Cu prova către alizeu,

Căci spiritul mi se fărâmă

Cand îmi iau aere de zeu.

 

Acum am rece către pupă,

Iar prova de un cald furnal,

Contrast de nota prea absurdă,

Pe punte am un uragan.

 

Iar eu devin pură tornadă,

O forță scoasa din infern,

Distrug, bucată cu bucată,

Chila vasului de lemn.

 

Ma departez de-a mea coroană,

Iar insulă-i pierdută-n urmă,

Pe ea palat cât o comoară,

Cu foc în jur ca să-l ascundă.

 

Dar eu distrug ce-mi iese-n cale,

Creând în jur perdea de fum,

Dau focului vânt dinspre mare,

Lăsând în urmă numai scrum!