M-AM ÎNDRĂGOSTIT
Autor: Aurelia Oancă
M-am îndrăgostit de tine, viață,
Mă înclin în fața ta ca pomul
Ce vede soarele în zori de zi,
Dar eu pe Terra sunt doar omul
Ce-ar trebui să facă raiul
Lăsat la noi de bunul Dumnezeu,
În tot ce-i viu peste pământul
Ce trebuie cinstit ca și un Zeu.
Iubesc podoaba câmpului ce are
Spice de grâu și macii înfloriți,
Iubesc și muntele ce spune:
Ca mine de puternici toți să fiți!
Din dragoste de viață port în mine
Comori de suflet care ies în vers,
Le scriu pe coala albă de hârtie
Apoi le risipesc în univers.
Pe aripă de vânt să se strecoare
În inimile celor ce iubesc,
Această viață cu al ei râu magic
Pe care-l beau și-apoi mă-ndrăgostesc!

Revista TIPARITA nr2/2020 Poezii pentru sufletul meu
Cumpără numărul 2 al revistei Poezii pentru sufletul meu, 10CAD si participa la concurs ! Semnează cu o culoare închisă ,[pix negru sau albastru ] pe globul pamântesc in forma de inima de pe coperta revistei tale , fă o poză revistei semnate și trimite-o pe adresa de email concurs@poeziipentrusufletulmeu.com Nu uita să lași coordonatele tale ca să poți fi contactat dacă ai câștigat un abonament gratuit!
C$10,00