Spiritul unui dac

Spiritul unui dac

Autor: Prodescu Vasile Rares 

 

Mă confrunt adeseori cu mine,

Un conflict interior fără ruine,

Ca al unei cetății dacice,

Pe care o văd cum zace.

 

În interiorul meu se află spirit străbun,

Al unui dac, ce a luptat ca un nebun,

Pentru al său neam nemuritor,

Aflat astăzi, ca un învingător.

 

Lumea îl aplaudă, are poporul cu sine,

Dar datoria îl chemă, trebuie să se-nchine,

Divinu-i curaj e necontestat,

În spiritul demn de urmat.

 

Victoria e cu mine, ea m-a ajutat,

Să urmez calea, fără să mă abat,

Sângele dacic îmi curge prin vene,

Făcându-mă un șoim fără pene.

 

Înfocat e sufletul în mine,

Când văd că neamul e fără pâine,

Spiritul la fel a rămas,

Însă dorința s-a retras.

 

Am trecut în vechea nepăsare,

Uitând fără de mirare,

Unde ne-am născut, de unde am venit

Fără să ne fi gândit.

 

Spiritul dacic încă se zbate,

În trupul rămas fără arte,

Care s-au pierdut demult

În amintirea unui cult.

 

Fără de mirare, spiritul încă apare,

Dar soarta l-a făcut fără valoare,

Pentru mine încă a rămas

Părticica sufletului fără glas.