Am obosit

Am obosit

Autor: ELENA TUDOSĂ

Nu știu iubite azi ce mi se întâmplă,
Sunt obosită și vreau numai să dorm,
M-apasă atât de greu anii pe tâmplă,
Sărman , neîntinat suflet gingaș de om.


Îmi simt inodat astăzi parcă și cuvântul,
Destinul în umbră rece îmi pare apus,
Căci amintirea ta azi mi-a răpit și gândul,
Tot dorul tău iubite năvalnic l-a răpus.


Singurătatea grea nu mă mai înspăimântă,
Stau la masă cu ea și-n noapte mă-nfășor,
Doar oboseala care m-apasă azi pe tâmplă,
O simt tot mai greoaie și nu-mi este ușor.


Mă văd abandonată, lipsită de puteri,
În noaptea ce-o să vină stele voi număra,
Cutreierând cu gândul în amintiri de ieri,
Pe care le-am trăit lângă inima ta.


E-o luptă încrâncenată în suflet și mă doare,
Iar muza mi-o simt tristă, suferindă,
Vreau să mă odihnesc, dă liniștea mai tare,
Am obosit iubite, dorul tău mă inundă.

 

Nou*** Pomotie***FOCUL DIN NOI (eBook}

In volumul Focul din Noi al autoarei Mihaela CD, descoperim armonia dintre vers si pictura nascute din focul creatiei artistice.O carte de exceptie, bogata in continut care va va incalzi sufletul!Picturile sunt realizate de artistul Mircea Rustiuc. Comandati acum la pret promotional inainte de lansare 15$ (Pret intreg 20$) Primesti cartea [240 pagini] in format pdf in emailul tau in mai putin de 48 de ore! Mai ieftin , mai rapid, mai ecologic!

C$15,00

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.