Balada pentru tine

Aşa am început… ştii bine

Cum ţi-ai dori un început,

Având încredere în tine –

Dar nu ştiam ce să-ţi imput…

Şi aşteptam… din cer să cadă

Un chip ce m-ar fi izbăvit

Şi mă-ntorceam iar la cascadă –

La trupul tău… Fie slăvit!

Cum arătai… ce viaţă… nume…?

Atunci mai aşteptam răspuns,

Dar eu ce căutam anume?

Ce ac al vrerii m-a străpuns?

Şi te strigam să-mi vii în minte

Să mă atingi c-un răsărit;

De câte ori mi-aduc aminte…

Mai toţi îmi spun că sunt „sărit”!

Am fost sărac încă o vreme.

Nu vei afla ce am trăit! –

Mureau atâtea teoreme…

De-atunci, să ştii, m-am înrăit!

Aş fi dorit să-ţi las avere

Mai multe pagini de amor

Ca, după încă şapte ere,

Tu să rămâi, eu să nu mor …

Când îi iubeai pe alţii, însă,

Tot mai doream să ne-ntâlnim

În viaţa asta încă plânsă,

Tu – Doamnă, eu – tot anonim…

De două ori pe săptămână,

Dar numai seara „după ceai” –

Mă atingeai cu a ta mână

Doar să te plimb… Şi mă prindeai

Din când în când – se înţelege,

Mă însoţeai mai mult tacit

Desigur, într-o altă lege,

Cu trupul tău de antracit…

Odată… nu-mi era prea bine

Şi îmi doream să mai apuc

Încă o noapte doar cu tine,

Să-ţi stau o viaţă sub papuc,

Să urc, mereu, mai sus de mine,

Să cred că, totuşi, este timp

Pe-această mare de aldine

Să îmi deschid un anotimp…

Dar mintea încă-mi joacă feste

Şi mă întorc la vechiul spin;

Poate, cândva, voi trece „peste”,

Voi trece fără să suspin.

Azi, te-am zărit, iar, dintr-o parte.

Refuz să cred că ştiu ce zi e! –

Dar te-am găsit în altă carte;