

Când vine nemurirea
Autor: Eugenia Calancea
Îmi îndrept iar ochii către tine,
Chipul tău mă scufundă-n mare,
Alungă gândul blestemat acelora,
Ce-au venit în viața mea cu jale
Și mă alină c-o schimbare
De dragoste eternă-n valea lumii,
Încărcată cu puteri amețitoare,
Ce trec astăzi pe lângă soare,
Ca să-mi întorc de la cer privirea,
Undeva unde stă ascunsă nemurirea,
Să pot vedea ce-i măreț și drept
Și să iubesc pe omul înțelept.
Acolo unde ajunge ziua la noapte,
Dispar iubirile murdare din șoapte,
Atunci va veni și nemurirea,
Ce-alungă teama, răzvrătirea,
Norii-și distrug negriciunea,
Iar îngerii-și coboară privirea,
În loc de pace fără minciună,
Unde-i comoara iubirii ascunsă
Și chiar dacă-i frig sau urât afară,
Îngerii vin și demonii omoară
Și-mpart iubirea-n ruga de seară,
Unde multe cântece duioase ascultăm
Și-n inimă iubirea puternică o purtăm.
Mai citeste:
Invitatie la antologia Universum
Cum pot publica si eu in revista?
Clubul GOLD al revistei tiparite

BINECUVANTARE SI CHIN( softcover)
Volumul de debut al autoarei Mihaela CD ne ofera un vast buchet de sentimente parca traindu-si viata prin poezie. Volumul viu colorat contine imagini din arhiva personala. Un volum amplu, 250 pagini, structurat in 17 capitole cu tematica diversa. Cumpara acum si vei primi in dar un semn de carte si un cupon de reducere de 30% la urmatoarea carte.
C$35,00

Binecuvantare si chin (eBook)
Volumul de debut al autoarei Mihala CD, Binecuvantare si chin , ne ofera un vast buchet de sentimente parca traindu-si viata prin poezie. Volumul viu colorat contine imagini din arhiva personala. Un volum amplu, (250 pag) structurat in 17 capitole cu tematica diversa. Cumpara cartea in format electronic (ebook) si o primesti in email in maxim 48 de ore. Mai ieftin, mai rapid, mai ecologic!
C$20,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
