Planteaza un pom

AURELIA OANCA

PLANTEAZĂ UN POM

Autor: Aurelia Oancă

Ca liniștea din suflet s-o găsesc,
Mi-am pus în gând să cumpăr colivie,
O pasăre în ea frumos s-o cresc
Și să-mi vorbească-n ciripit doar mie.

Un glas de taină parcă m-auzise
Și mi-a șoptit ușor la o ureche,
Îți vor muri acele gânduri, zise
Iar pasărea nu va avea pereche.

Concert de păsări dacă vrei întruna,
Plantează-un pom sub geamul tău, și-atunci,
Vei auzi al lor concert pe struna
Din sirinxuri de păsări, chiar din lunci.

Vor face cuiburi printre rămurele
Și vor dansa pe ramurile mici,
Vor crește-n cuib un stol de păsărele
Cu glas de aur și zbor de voinici.

Vor bucura auzul și vor face
Din corul lor un cor de mulțumire,
Ce va-nceta atunci când luna tace
Pe cerul nopții, dar va da de știre,

Că ai plantat un pom și-ai făcut casă,
La multe păsărele de prin crâng,
Cântarea lor va fi balsam pe masă
Atunci când ochii-s triști și-n lacrimi plâng!

Mai citeste: 

Invitatie la antologia Universum

Cum pot publica si eu in revista?

Clubul GOLD al revistei tiparite

NOU***PROMOTIE ***FOCUL DIN NOI (softcover)

In volumul Focul din Noi al autoarei Mihaela CD, descoperim armonia dintre vers si pictura, 240 de pagini pline de vibratie si culoare. Picturile sunt realizate de artistul Mircea Rustiuc. O carte de exceptie, bogata in continut care nu trebuie sa lipseasca din biblioteca dumneavoastra! Comandati acum la numai 25$, pret promotional 30% off inainte de lansare! Pretul intreg 35$. Livrare gratuita oriunde in lume! Comanda acum!

C$25,00

Nou*** Pomotie***FOCUL DIN NOI (eBook}

In volumul Focul din Noi al autoarei Mihaela CD, descoperim armonia dintre vers si pictura nascute din focul creatiei artistice.O carte de exceptie, bogata in continut care va va incalzi sufletul!Picturile sunt realizate de artistul Mircea Rustiuc. Comandati acum la pret promotional inainte de lansare 15$ (Pret intreg 20$) Primesti cartea [240 pagini] in format pdf in emailul tau in mai putin de 48 de ore! Mai ieftin , mai rapid, mai ecologic!

C$15,00

Alte articole  despre volumul ”Focul din Noi”: 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.