
SPLENDID ANOTIMP
Autor: Aurelia Oancă
Sub licăriri de vreme se trezește
Natura în veșmânt multicolor,
Pădurea-ncet, încet se desfrunzește,
Iar printre ramuri cântecele mor.
Și-n mângâierea cerului albastru,
Mai tremură o undă pe un râu,
Luându-și chip de zeu din alabastru
Câte un nor mai pune vremii frâu.
Și trestiile parcă mai imploră
O zi de vară să mai stea puțin,
Dar timpul trece-a nu știu câta oară
Lăsând în urmă câte-un slab suspin.
Oglinda apei își adună poze
Pentru albumul verii ce se duce,
Mai prinde printre stropi frumoase roze,
Ce-s puse între pagini să se culce.
Dar de privim atenți natura sfântă,
Nu vom vedea tristețe pe-al său chip,
Chiar dacă păsări multe nu cuvântă,
Ea a trecut în splendid anotimp!
Mai citeste:
Cum pot publica si eu in revista?
Clubul GOLD al revistei tiparite
NOU***PROMOTIE ***FOCUL DIN NOI (softcover) In volumul Focul din Noi al autoarei Mihaela CD, descoperim armonia dintre vers si pictura, 240 de pagini pline de vibratie si culoare. Picturile sunt realizate de artistul Mircea Rustiuc. O carte de exceptie, bogata in continut care nu trebuie sa lipseasca din biblioteca dumneavoastra! Comanda acum la numai 35$. Vei primi gratuit un semn de carte. Livrare gratuita oriunde in lume! Comanda acum! C$35,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
