
Frunze-n vânt
Autor: Teodora Dumitru
Calcă-n degete pe frunze,
Ai grija să nu le doară
Fiindcă ele sunt pătrunse
De tristețea lor amară!
Nu strivi sub talpa ta
Visele ce le păstrează
Fiindcă pe sub bruma grea
Le alină când oftează!
Peste ele treci ușor
Ca un fluture prin aer
Ascultand tristețea lor
Parcă toarsă dintr-un caier!
Doar apleaca-te o clipă
Şi-ascultă a lor durere,
Ca un vaier de aripă
Care-n depărtare piere.
Peste frunzele căzute
Treci ușor fiindcă le dor
Ele sunt doar adormite
Sau căzute-n visul lor.
Mergi pe vârfuri printre ele,
Să nu le strivești sub talpă
Dar mantaua iernii grele
Sub ea sigur le îngroapă!
Uite-te la ele, bine
Ce mult seamănă cu noi,
Tot ca frunza-n vânt pe lume
Trecem prin furtuni şi ploi!
Tot la fel ne vine rândul
La pământ ca să picăm,
Mergi în degete cu gândul…
Cât de mult ne- asemănăm!
DUO! Cadoul perfect de la suflet la suflet! (softcover) Cumpara cele doua ”bucatele de suflet”ale autoarei Mihaela CD volumele ”Focul din Noi” (240 pag) si ”Binecuvantare si chin”(250 pag) si ofera-le unui suflet drag. Versuri de intensa traire ce aduc bucurie alaturi de imagini viu colorate si minunate picturi! Comanda acum pachetul DUO [in valoare de 70 $] la numai 50$!
C$50,00
Descoperă mai multe la Poezii pentru sufletul meu
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
